Asociațiile de proprietari cu jalba la prefect

protest-apa
* Luni la Piatra Neamţ și miercuri la Roman, George Lazăr se întâlnește cu peste 300 de reprezentanți ai asociațiilor
* La întâlniri au fost invitați primarii Gheorghe Ștefan și Laurențiu Leoreanu

Reprezentanții tuturor asociațiilor de proprietari din municipiile județului vor avea ocazia să-i spună prefectului George Lazăr toate nemulțumirile și problemele cu care se confruntă.
Luni la Piatra Neamț, de la ora 10, în sala de ședințe din Palatul Administrativ și miercuri, de la aceeași oră, în sala de ședințe a Primăriei Roman vor avea loc cele două întâlniri în care „ochiul Guvernului în teritoriu” va centraliza toate disfuncționalitățile ce-i vor fi sesizate şi propunerile ce-i vor fi înaintate.
Discuțiile se anunță foarte consistente cu atât mai mult cu cât se apropie sezonul rece când, inevitabil, din cauza prețurilor la utilități, dar și din alte motive, problemele din asociații devin acute. La Piatra Neamț sunt așteptați circa 250 de participanți la dezbatere, iar la Roman vreo 60.
„De ce dăm curs necesității de a avea un dialog mai aplicat cu aceste asociații? În primul rând, numai în ultimele luni au fost două pichetări la Prefectură și Consiliul Județean realizate de membrii din unele asociații de proprietari. Primim, de asemenea, memorii și sesizări fie de la aociații, fie de la persoane, legate de problematica specială a acestor forme asociative. Am ajuns la concluzia că, dincolo de discuțiile punctuale sau de după mitinguri, e bine să stabilim un cadru organizat, bine pus la punct, pentru o analiză cât mai pertinentă. Am invitat și pe cei domni primari, dacă vor fi în județ probabil că vor veni ei, dacă sunt cumva plecați vor trimite specialiști de la compartimentele de profil. Nu știu acum, exact, ce probleme vor ridica cei care vor participa, dar pot anticipa măcar în parte că vom discuta din nou despre prețul apei, despre soluția branșamentelor individuale, despre modificările legislative care ar ajuta asociațiile. Eu sunt deschis pentru orice subiect”, a precizat prefectul George Lazăr.

Daniel VINCA