Asfaltări prin județ din economiile financiare de iarna trecută

Iacoban, ConstantinConsiliul Județean Neamț va turna asfalt, în perioada imediat următoare, pe patru drumuri județene. Banii provin din economiile făcute cu activitatea de deszăpezire din sezonul rece trecut.

Lucrările de asfaltare pe cele patru trasee vor începe imediat ce vor fi încheiate procedurile pentru desemnarea firmei care se va ocupa de lucrări. Astfel, sunt programate asfaltări pe: DJ 156A – limita cu județul Bacău (doi kilometri), DJ 156C Tazlău – Casa de Copii (un kilometru), DJ 201C Tămășeni (300 de metri liniari) și DJ 159 Bahna (700 de metri liniari).

Suprafața totală care va fi acoperită cu asfalt în viitorul apropiat este de circa 24.000 de metri pătrați. „În anul 2015, Consiliul Județean Neamț, în calitate de administrator al rețelei de drumuri județene, a avut în derulare contractul nr. 18.463/2014, prin care au fost contractate lucrări de întreținere și reparații în valoare totală de 8.400.000 de lei. Din activitatea de iarnă, aferentă anilor 2014-2015, s-a realizat o economie de 836.000 de lei, valoare cu care s-a diminuat contractul menționat. Pentru asigurarea stării de viabilitate a drumurilor județene, s-a organizat procedura de achiziție pentru realizarea, din aceste economii, a unor lucrări de reînnoire a căilor rutiere, prin covoare bituminoase, în grosime de cinci centimetri. Suprafața totală estimată a se acoperi cu asfalt din aceste economii este de circa 24.000 de metri pătrați – aproximativ patru kilometri lungime“, a declarat Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț.

Motivul pentru care s-au ales cele patru drumuri este starea drumurilor respective, fiind zone cu probleme. „În data de 3 noiembrie 2015 a avut loc ședința de deschidere a ofertelor, la care s-au prezentat trei societăți de construcții, care au licitat pentru atribuirea acestui contract. Procedura este în curs de evaluare și urmează a se stabili câștigătorul“, a adăugat Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț.

Lucrările vor fi începute în cel mai scurt timp, pentru a se putea profita de condițiile meteo favorabile din această perioadă a anului.

Andreea AMARIEI