Argint pentru Irina Bordeanu la Campionatul European

Atleta pietreană, Irina Bordeanu, începe să devină una dintre cele mai importante sportive din România în concursurile internaţionale de alergare montană, după ultimul rezultat excelent pe care l-a realizat. La finele săptămânii trecute, la Kamnik, în Slovenia, sportiva de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ a obţinut medalia de argint cu echipa României la Campionatul European de alergare montană, competiţie rezervată juniorilor 1. Eleva antrenoarei Iulia Olteanu a făcut parte din lotul de 4 sportive al României pentru întrecerea din Slovenia, datorită rezultatelor excelente pe care le-a obţinut pe plan intern, dar şi la Campionatul Balcanic din Bulgaria. Deşi a plecat ca rezervă la europenele de la Kamnik, Irina Bordeanu a sosit a treia dintre cele 4 atlete din echipa noastră, a avut un timp de 27 de minute şi 20 de secunde şi a reuşit să puncteze pentru în clasament pentru România. Cel mai bun rezultat dintre atletele noastre l-a realizat Gabriela Doroftei, a doua a fost Alexia Hecico, a urmat Irina Bordeanu, iar a patra a fost Melinda Zudor, aceasta din urmă fără a puncta. La întrecerea pe echipe se acumulează timpii cei mai buni ai primelor 3 clasate, după care se realizează clasamentul final. În urma timpilor scoşi de primele 3 sportive, România s-a situat în final pe locul 2, în clasamentul pe echipe, la doar un punct în spatele câştigătoarei, Marea Britanie, iar pe locul al treilea s-a clasat Turcia. La individual, cu timpul de 27,20 minute, Irina Bordeanu s-a situat pe locul 15, iar cea mai bună clasare a unei sportive din România a fost cea a Gabrielei Doroftei, care a obţinut medalia de bronz, cu un timp de 24 de minute şi 36 de secunde. Alexia Hecico s-a clasat pe locul 5, la general, cu timpul de 24 de minute şi 10 secunde. Irina Bordeanu a avut de alergat o distanţă de 4,5 kilometri, alergare doar în pantă, pe un traseu destul de sinuos şi dificil. La doar 15 ani, sportiva de la CS Ceahlăul începe să îşi îmbunătăţească palmaresul la concursurile internaţionale şi se anunţă pe viitor o speranţă a României în această disciplină sportivă. „Este un rezultate mare pentru Irina Bordeanu, mezina echipei României, care la doar 15 ani reuşeşte să obţină prima medalie europeană la un concurs de juniori. Performanţa ei este de asemenea lăudabilă dacă ţinem cont că s-a apucat de acest sport de puţin timp, dar iată că munca asiduă şi faptul că îi place ceea ce face au început să dea roade. Am vorbit cu ea la revenirea din Slovenia şi mi-a spus că a fost un concurs foarte greu, în special pe ultima parte, multe rădăcini de copaci, a fost şi foarte cald şi s-a alergat la altitudine destul de mare. Sunt mulţumită de ea, a progresat foarte mult, iar rezultatul din Slovenia o impune, cred eu, ca titulară în echipa României la viitoarele concursuri internaţionale”, a declarat antrenoarea Iulia Olteanu. Campionatul European din Slovenia a fost a 16-a ediţie rezervată juniorilor 1, iar România a cucerit medalia de aur, la individual, în proba masculină, prin atletul Gabriel Bularda, care a alergat cei 8,5 kilometri cu timpul de 47 de minute şi 07 secunde. În competiţia feminină au participat 16 echipe, iar la start s-au aflat peste 60 de competitoare.

Stagiu centralizat la Piatra Arsă

Evoluţia foarte bună şi rezultatul excelent din Slovenia, i-au făcut pe antrenorii de la lotul naţional să-i ofere condiţii şi mai bune de pregătire atletei pietrene, Irina Bordeanu. Sportiva, împreună cu antrenoarea Iulia Olteanu, se află de marţi într-un stagiu centralizat la cabana de la Piatra Arsă, din munţii Bucegi. Aici, Irina Bordeanu se pregăteşte centralizat pentru următoarea mare competiţie internaţională, Campionatul Mondial de alergare montană rezervat juniorilor 1, care va avea loc pe data de 30 iulie, la Premana, în Italia. Acolo, sportiva de la CS Ceahlăul va alerga alături de celelalte 3 colege de la lot pentru a obţine o nouă medalie pentru echipa României şi pentru a obţine un rezultat pozitiv şi la individual. „Cei de la federaţie au văzut talentul şi potenţialul sportivei noastre şi au decis să se pregătească alături de celelalte colege, centralizat, la Piatra Arsă. Este binevenită pentru ea o astfel de pregătire, condiţii excelente, cu un traseu adecvat la fel cum va fi şi în Italia. Sunt alături de ea, o pregătesc cât mai bine, şi am aşteptări mari de la Irina şi la mondialele din Italia”, a mai spus Iulia Olteanu.

Fotbal

Modificări în lot la CSM Roman pentru noua stagiune

Antrenorul Gabi Ţapu a început luni, pentru al treilea sezon consecutiv, munca la formaţia de ligă a treia, CSM Roman, care a început pregătirile pentru sezonul 2017-2018, sezon care va debuta la data de 26 august. Pe 20 iulie, fotbaliştii romaşcani vor afla componenţa seriei întâi şi adversarele pe care le va întâlni în primele etape. Până atunci, Gabi Ţapu şi colegii din stafful tehnic vor avea mult de muncă pentru a definitiva lotul de jucători, lot care va suferi destul de multe modificări faţă de stagiunea trecută. Gruparea de la malul Moldovei s-a despărţit în această vară de portarul Hărăguţă, plecat la Aerostar Bacău, de fundaşul Vali Rotaru, revenit la CSM Ceahlăul, şi de mijlocaşii Lupuşoru şi Pârlea. De asemenea, Covaliu, Isciuc şi Vartolomei, împrumutaţi de la LPS Roman, nu vor mai continua nici ei la echipa romaşcană. La capitolul sosiri se cunosc până acum doar două nume, Marian Marin, care a revenit acasă după ce în ultimii ani a evoluat la formaţii din primele două ligi, şi Vlad Mocanu, un puşti de 19 ani de la Bacău. În momentul de faţă, CSM Roman are doar 12 jucători în lot, însă în perioadă următoare, la echipă vor fi aduşi şi alţi fotbalişti. „Deocamdată pot să anunţ două transferuri pe care le-am făcut. Mai suntem în tratative cu alţi jucători noi. În ceea ce priveşte jucătorii din vechiul lot, cu cei mai mulţi dintre ei am discutat, ne-am înţeles asupra clauzelor contractuale, pe care le vom definitiva în perioara următoare. Va fi un campionat care se anunţă foarte greu, dar pe care îl începem cu speranţă, cu gânduri pozitive. Vom avea mult de muncă în această vară, dar sper ca la startul noii stagiuni să fim în formă excelentă. E clar că la Roman obiectivele rămân aceleaşi ca şi în anii precedenţi, o clasare între cele mai bune formaţii din serie, şi sper să reuşim”, a precizat principalul Gabi Ţapu, care va fi ajutat şi în noua stagiune pe banca tehnică de secundul Iosif Susanu. Marian Marin este fratele fundaşului Daniel Marin, a evoluat ultimii ani la echipe precum Petrolul, Concordia Chiajna, Academica Clinceni, FC Braşov sau Dunărea Galaţi, şi a revenit la CSM Roman după o pauză de 10 ani. „Sunt bucuros că m-am întors după 10 ani la Roman, îi cunosc foarte bine pe băieţii din echipă, pe oamenii din conducere, şi m-am interesat mereu despre ce se întâmplă la echipă. Sper să îmi aduc din plin contribuţia la îndeplinirea obiectivelor pe care le avem trasate şi să aducem cât mai multă lume la stadion prin evoluţiile noastre”, a declarat Marian Marin. Conducerea tehnică a stabilit în mare şi programul de pregătire până la debutul în campionat, program care conţine câte unul sau două antrenamente pe zi, vizita medicală, un stagiu centralizat pe plan local şi cât mai multe jocuri de verificare. Printre adversari se numără Aerostar Bacău, SC Galus Bacău şi CSM Ceahlăul, acest test fiind programat pe data de 9 august.