Arestat pentru tâlhărirea unui taximetrist

arestat*Tânărul a făcut și o cursă la volanul mașinii, deși nu are permis

Un tânăr de 19 ani, din Pipirig, a fost arestat sâmbătă de instanță pentru tâlhărirea unui taximetrist.

Vasile Lazăr este cercetat după ce vineri, 18 decembrie, a făcut o plimbare împreună cu un prieten (17 ani) cu un taxi până la Chirițeni (Hangu), iar la coborâre a atacat taximetristul, i-a furat câteva bunuri, apoi s-a urcat la volan, deși nu are permis. „În momentul în care taximetristul a ajuns în extravilanul satului Chirițeni, comuna Hangu, tânărul de 19 ani a solicitat taximetristului să oprească autovehiculul, ceea ce șoferul a și făcut, și profitând de neatenția șoferului, tânărul de 19 ani s-a deplasat la acesta, a început să îl agreseze fizic și l-a deposedat de mai multe obiecte personale“, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Consăteanul de 17 ani a fugit de la fața locului când a văzut agresiunea. Prietenul lui s-a urcat la volanul autoturismului taxi, deși nu poseda permis de conducere, și după circa 50 de metri a fost blocat pe șosea de câțiva participanți la trafic care au observat situația, a mai spus ofițerul de presă.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și sâmbătă a fost prezentat la instanță, Judecătoria Bicaz dispunând arestarea lui pentru 30 de zile pentru tâlhărie, iar poliția continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, distrugere și conducere fără permis.

Cristina IORDACHE