Arestat pentru că şi-a ucis vecinul

omor

 Ion Urdă (54 de ani), din Rediu, a fost arestat preventiv ieri de Tribunalul Neamţ pentru crimă. Suspectul este acuzat că l-a ucis cu mai multe lovituri de cuţit pe un consătean din Poloboc. Acesta intrase, miercuri, în curtea vecinului ca să-l caute pe fratele acestuia. Fără vreun avertisment, Ion Urdă a ieşit în curte cu un cuţit şi l-a atacat, înjunghiindu-l de mai multe ori în piept, până ce victima a căzut, într-o baltă de sânge.

În scurt timp, la faţa locului au ajuns organele de cercetare, care l-au încătuşat pe agressor şi l-au condus la parchet. “În urma unui conflict spontan, suspectul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit de bucătărie, provocându-i mai multe plăgi înjunghiate în zona toracică, care au condus la deces”, a precizat procurorul Virgil Cornea, purtătorul de cuvânt al Parchetului Neamţ. Anchetatorii urmează să stabilească exact împrejurările faptei. Sentinţa tribunalului nu este definitivă, suspectul putând declara apel în decurs de 48 de ore.

Cristina IORDACHE