Arestat după ce și-a desfigurat fratele

Un bărbat de 39 de ani, din Doljești a fost încătușat după ce și-a băgat fratele în spital. Victima, în vârstă de 47 de ani, a fost lovită în zona feței cu pumnii și cu picioarele.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au fost sesizaţi cu privire la faptă în ziua cu pricina, pe 27 septembrie, iar în urma activităților operative desfășurate, iar oamenii legii au stabilit că agresiunea s-a produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri. În urma bătăii încasate, victima a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul de 39 de ani a fost condus la sediul poliției în vederea audierii, iar în urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie.
Polițiștii l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Neamț, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Geanina NICORESCU