Arcadie Răileanu, Artistului Anului 2018

04/12/2018

Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Neamţ şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ organizează vernisajul expoziţiei SALONUL DE IARNĂ. Evenimentul va avea loc la Galeria „Lascăr Vorel”, marţi 4 decembrie 2018, ora 17. În cadrul acestui eveniment i se va atribui diploma ARTISTUL ANULUI 2018, pictorului Arcadie Răileanu. Prezintă criticul de artă Lucian Strochi. „Decembrie e luna poveștilor. De obicei, când pictezi agresezi albul, îl cucerești, acum te lași cucerit de alb. E o provocare extrem de interesantă și cred că Arcadie Răileanu a avut în vedere acest lucru. Un alt fapt care mi se pare interesant, în expoziție de față, sunt tablourile în care figurativul a dispărut și altele în care realismul e necruțător. În mod cert ne aflăm în fața unui maestru al picturii și i-aș propune să scoată un album numai cu acuarele”, a declarat criticul de artă Lucian Strochi. Arcadie Răileanu s-a născut la 28 noiembrie, Perieni, Republica Moldova. A absolvit Institutul Politehnic din Chişinău, Facultatea de Construcţii Urbane, specialitatea Arhitectură 1982. A debutat la Expoziţia UAP, Moldova, Chişinău 1993 – 2004 Expoziţii personale: Râmnicu Vâlcea (1993,1994), Galeriile de Artă Vollard, Craiova (1994), Bălţi (1995), Muzeul Arta Lemnului, Câmpulung Moldovenesc (1997), Uniunea Scriitorilor, Chişinău (1997), Biblioteca Onisifor Ghibu, Chişinău (1998), Galeriile Lascăr Vorel, Piatra- Neamţ (2000 – 2007) şi la Top Art Piatra-Neamţ (2001 – 2004), Muzeul Literaturii, Iaşi şi Galeriile Tonitza, Bârlad (2005), Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ (2008), Şcoala Populară de Artă Tudor Jarda, Cluj-Napoca (2008), Galeria Şcolii Populare de Arte, Piatra-Neamţ (2010), Muzeul de Arte, Roman (2011), Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” (2014). 1988 – 2004 A participat la manifestări colective şi de grup la Expoziţia profesorilor de arte vizuale, Tighina, Republica Moldova (1998, 1990), Internaţionala de design, Moscova (1992), Saloanele Moldovei, Chişinău-Bacău (1994, 1996), Călimăneşti (1994), Râmnicu Vâlcea (1996), Galeriile Lascăr Vorel, Piatra-Neamţ (2000-2014), Timişoara (2002), Bienala Lascăr Vorel, Galeriile Vert, Piatra-Neamţ (2000-2002), Târgul de Vară, Piatra-Neamţ (2003), Galeriile UAP, Bucureşti (2004), Galeria de Artă „Constantin Brâncuşi”, Chişinău (2010), Galeria „Cozia”, Hamme, Belgia (2010), Galeriile „Scit Art”, Teatrul „Constantin Tănase”, Bucureşti (2013). Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ.

M.O.T.