* „Banii de liceu” ajung la 3.667 de adolescenţi din Neamţ
Cruda realitate este că aproape un sfert dintre cei 18.997 de liceeni din Neamţ au părinţi care nu le pot asigura pâinea zilnică. Adolescenţii proveniţi din familii modeste beneficiază, şi în acest an şcolar, de „Bani de liceu”, sprijin financiar acordat prin Programul naţional de protecţie socială, derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Lista beneficiarilor a fost publicată zilele trecute, pe portalul de specialitate.
Potrivit datelor oficiale, nu mai puţin de 3.667 dintre elevii care frecventează cursurile unor unităţi de învăţământ din Neamţ au fost declaraţi eligibili pentru bursele sociale în anul şcolar 2013-2014. Adolescenţii bursieri învaţă în 40 de unităţi şcolare de pe teritoriul judeţului nostru, atât în colegii, cât şi în licee şi seminarii. Cei mai mulţi bursieri (391) sunt înscrişi la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamţ. Alţi 264 de liceeni urmează cursurile Colegiului Tehnic „Danubiana” Roman, iar pe locul trei în ordinea descrescătoare a beneficiarilor de „bani de liceu” se află, cu 235 de cursanţi, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”.
Conform reglementărilor în vigoare, ajutorul pentru anul şcolar 2013 – 2014 este de 180 lei şi se acordă elevilor aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru, în ultimele trei luni de la data depunerii solicitării, este de maximum 150 lei, precum şi elevilor care beneficiază de măsuri de protecţie socială sau care se află sub tutelă, în cazul respectării condiţiilor de venit.
Este foarte important de menţionat faptul că a beneficia de sprijin de la stat nu este similar cu a fi deficitar la capitolul învăţătură. Dimpotrivă. Foarte mulţi dintre elevii cu o situaţie materială precară sunt foarte buni la învăţătură, fiind ambiţionaţi să-şi depăşească actuala condiţie socială. Ştiu ce înseamnă sărăcia şi vor să înveţe, să ajungă pe funcţii care să le permită un trai cel puţin decent.
Geanina NICORESCU
Ar fi interesant de vazut cam cati copii de liceu beneficiaza de acest serviciu, Bani de liceu, pe nedrept. In special in mediul rural. de exemplu in comuna candesti, judetul neamt sunt foarte multe familii care lucreaza la negru (nu au carte de munca la nici o societate, lucreaza fie prin sate, in constructii, fie sunt plecati in strainatate, au diverse activitati agrilcole-cresc animale, cultiva pamantul etc) , dar ei beneficiaza de bani de liceu. cu o simpla declaratie pe raspundere ca tatal sau mama nu au venituri. ar fi de verificat multe cazuri. numai cateva nume: Ursache M. Elena Bianca din sat Dragova, com Candesti; Vaduva I. Lavinia-Petronela; Toma V. Alexandru-Razvan din sat Vadurele, com Candesti; Nistor C. Elena-Gabriela si Nistor C. Constantin Lili din sat Vadurele. com Candesti; Ablajoaie, Pavel D. Georgiana Mihaela (parintii ei dtin magazine asa detaliu) si multi altii. E interesant cum de aceste familii obtin unda verde atat de la primarie, cat si de la cei ce realizeaza anchetele sociale..
Buna ziua,
Daca tot in aceasta perioada presa nemteana a dat publicitatii faptul ca multi copii din judetul Neamt beneficiaza de programul „Bani de liceu.” Da, sunt multi copii proveniti din familii sarace si merita acest ajuror.
DAAAAR..:
Ar fi interesant de vazut cam cati copii de liceu beneficiaza de acest serviciu, Bani de liceu, pe nedrept. In special in mediul rural. de exemplu in comuna candesti, judetul neamt sunt foarte multe familii care lucreaza la negru (nu au carte de munca la nici o societate, lucreaza fie prin sate, in constructii, fie sunt plecati in strainatate, au diverse activitati agrilcole-cresc animale, cultiva pamantul etc) , dar ei beneficiaza de bani de liceu. cu o simpla declaratie pe raspundere ca tatal sau mama nu au venituri. ar fi de verificat multe cazuri. numai cateva nume: Ursache M. Elena Bianca din sat Dragova, com Candesti; Vaduva I. Lavinia-Petronela; Toma V. Alexandru-Razvan din sat Vadurele, com Candesti; Nistor C. Elena-Gabriela si Nistor C. Constantin Lili din sat Vadurele. com Candesti; Ablajoaie, Pavel D. Georgiana Mihaela din comuna Rediu insa (parintii ei dtin magazine asa detaliu), Acsinte Elena Cosmina, Agerasimoaie Nicolae Razvan, si multi altii. E interesant cum de aceste familii obtin unda verde atat de la primarie, cat si de la cei ce realizeaza anchetele sociale..
Nu fac acest anunt cu rautate sau invidie, ci din prisma faptului ca banii acestia aruncati pe fereastra ar putea ajuta bugetul local..altfel…in alte moduri, nu mergand in buzunarele unor copii de multe ori fara rezultate scolare pe masura..foarte multi liceeni urmeaza 4 ani un liceu, in zadar. In final nici BAC-ul nu-l iau..
O zi buna!
Sper sa puneti bazele unei anchete serioase……”);
E-mailNMesaj instantaneuI