Aproape 900 de vitezomani prinși de radar într-o săptămână

radar*19 au „zburat“ pe șosele și au rămas fără permis

Campania preventivă SPEED, derulată între 18 și 24 aprilie 2016, s-a încheiat cu un bilanț care arată dimensiunile alarmante ale nerespectării regulilor minime de circulație și de siguranță în trafic: 856 de șoferi au fost surprinși de radare circulând cu viteză excesivă, dintre care 19 au „spart“ orice limită legală și astfel au rămas fără permis, iar în 10 situații polițiștii au deschis dosare penale.

Polițiștii Serviciului Rutier Neamț au derulat, săptămâna trecută, o acțiune de combatere a excesului de viteză din campania SPEED coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene TISPOL. „Scopul acestei acțiuni a fost de reducere a numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conștientizarea opiniei publice, precum și sancționarea nerespectării acestei obligații prevăzute de legislația rutieră. Polițiștii rutieri au acționat pe parcursul întregii săptămâni, folosind toate aparatele radar din dotare, ocazie cu care au fost aplicate 856 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, au fost reținute 19 permise de conducere pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise și au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Mulți dintre cei surprinși de radare aproape zburau pe șosele, în condițiile în care limitele de viteză pornesc de la 50 km/h maxim în localitate, iar în afara localității nu se poate depăși 130 km/h pe autostradă, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, care în Neamț sunt cele mai multe.

Serviciul Rutier Neamț recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză, atât în localități, cât și în afara acestora, pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere.

Cristina IORDACHE