Aproape 500 de elevi din Neamț primesc bani pentru calculatoare

Printre cei 12.024 de beneficiari ai programului „Euro 200“ se numără și 485 de elevi care învață în școli din județul Neamț. Ministerul Educației a făcut publică lista nominal a copiilor care vor primi un ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru anul 2016.

Condiția primordial pentru includerea în acest program a fost ca venitul maxim brut lunar pe membru de familie să fie de 150 lei. Au trebuit depuse, în acest sens, acte doveditoare, în original, privind veniturile brute cu caracter permanent realizate de către membrii familiei în luna precedent depunerii cererii, declarație pe propria răspundere cum că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în baremul prevăzut prin lege. Beneficiarii acestui program pot avea vârsta de până la 26 de ani. Nu au putut depune cerere beneficiarii unui calculator de tip desktop, conform Ordonanței de Urgență 87/2008 (elevii de liceu care au primit calculatoare în noiembrie 2008).

În cazul studenților, lucrurile au stat un pic altfel. Condițiile acordării acestui ajutor au fost completate de fiecare universitate. Unele și-au rezervat dreptul de a cere solicitanților o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că membrii de familie nu lucrează în străinătate sau/și o adeverință eliberată de către facultate din care să rezulte faptul că studentul a promovat cu minimum 50 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii (cu excepția studenților din anul I), respectiv adeverință din care să rezulte calitatea de student (pentru studenții din anul I).

Geanina NICORESCU