Aproape 200 de kilograme carne de porc, retrase de la comercializare!

Toţi cei 27 de operatori economici verificaţi de comisari au fost depistaţi cu nereguli
Ultimele controale efectuate de comisarii pentru protecţia consumatorilor la comercianţii de produse din carne au evidenţiat o serie de nereguli, atât în ceea ce priveşte condiţiile de păstrare şi vânzare, cât şi privitor la provenienţă şi etichetare.
„Au fost verificaţi, pe parcursul ultimei luni, 27 operatori economici, constatându-se abateri la toţi”, a subliniat conducerea CJPC Neamţ. Pentru nerespectarea prevederilor legale, prin documentele întocmite, au fost aplicate 13 amenzi contravenţionale în valoare de 28.000 lei şi 8 avertismente. Totodata s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare a cantităţii de 167 kg produse din carne în valoare de 2482 lei, precum si măsura de oprire definitiva de la comercializare a cantitatii de 10 kg produse din carne în valoare de 161 lei.
Abaterile constatate se referă la nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare potrivit recomandărilor producătorului; produse expuse la comercializare în stare congelată deşi producătorul recomanda „a se păstra la temperatura de 2-8 grade Celsius” – coadă afumata de porc, scăriţă afumată de porc. Un alt aspect constatat este acela că diverse sortimente de preparate din carne sunt expuse la vânzare la temperatura de 12⁰C deşi producatorul recomanda „a se păstra la temperatura de 2-8 grade Celsius ”.
Comisarii au constatat şi aspect privind comercializarea produselor fără să fie etichetate conform prevederilor legale în vigoare. Mai exact, carne preparată în amestec, în stare termică congelată, preambalată, la care etichetele nu conţin informaţii privind raportul colagen/proteină şi echivalentele nutriţionale; expunere la comercializare a unor produse din carne, diverse sortimente, la care s-a constatat lipsa etichetei de produs; produse din carne de provenienţă Italia sau Olanda, expuse la comercializare fără traducerea în limba română a informaţiilor utile consumatorilor ( denumire produs, ingrediente, componente alergene, echivalentele nutriţionale); mai multe sortimente de produse din carne expuse la comercializare (pastramă de porc, bacon afumat, kaiser afumat, pulpe de pui afumate, cârnaţi de casă semiafumaţi ) fabricate în unitatea proprie, fără fi etichetate conform prevederilor legale în vigoare (lipsă etichete de prezentare ale produsului, lipsă elemente de identificare-caracterizare-păstrare a produsului, lipsă informaţii cu privire la echivalentele nutriţionale şi nici însemnele grafice privind componentele alergene).

Produşi alergeni “ascunşi”

Persoanele alergice trebuie să fie foarte atente atunci când cumpără alimentele, pentru că, din păcate, etichetareanu este corespunzătoare în foarte multe cazuri. Comisarii CJPC Neamţ au depistat că se comercializa produsul „cabanos afumat” pentru care ingredientul alergen „soia” nu era evidenţiat grafic – aşa cum prevede Regulamentul UE 1169/2011; se comercializa produsul „Parizer Traditional” fără a avea atestat de produs tradiţional; se comercializau 3 sortimente de salamuri sub formă de pachet denumit „ofertă specială” fără a specifica în mod clar în ce constă acest tip de ofertă “specială”( perioada de ofertă, procentul de reducere ).
Un alt aspect constatat de comisari se referă la nerespectarea prevederilor art. 5 alin.1 din HG 947/2000 conform căruia „La produsele preambalate se indica preţul pe unitatea de măsură şi preţul de vânzare corespunzător cantităţii preambalate”, fapt depistat la un număr de 13 operatori economici.
Comisarii CJPC Neamţ sfătuiesc nemţenii ca, la cumpărarea produselor din carne, să acorde atenţie deosebită aspectului produsului:
“Nu achizitionaţi produse cu suprafaţa lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, consistenţă nespecifică sortimentului ; urmăriti modul de etichetare, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate; refuzaţi  produsele din carne pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;
La cumpărarea produselor din carne solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea unui produs”.
Geanina NICORESCU