* La decesul unui salariat, Casa de Pensii plăteşte jumătate din suma alocată vârstnicului
Pensionarii din Neamț pot beneficia de indemnizații prevăzute de legi speciale cu condiția ca aceștia să facă dovada calității de pensionar. Potrivit normativelor în vigoare, una dintre aceste indemnizații este ajutorul de deces.
Astfel, pensionarii ar trebui să știe că pentru anul 2014, ajutorul de deces este în sumă de 2.298 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, şi în sumă de 1.149 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului – cuantumuri stabilite prin Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2014. De la începutul anului şi până în prezent Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a acordat un număr de 2.900 ajutoare de deces, suma total achitată fiind de 6.520.642 lei.
* În cazul salariatului, angajatorul plăteşte ajutorul de deces
Ajutorul de deces, se acordă, la cerere, în cazul decesului asiguratului, al pensionarului sau al unui membru de familie aflat în întreţinerea acestora.
Dreptul asiguraţilor la ajutorul de deces nu este condiţionat de îndeplinirea stagiului de cotizare, ci doar de calitatea de asigurat la data decesului.
Plata ajutorului de deces se efectuează de cătreangajator, în cazul decesului asiguratului care a desfăşurat activităţi pe bază de contract individual de muncă respectiv al unui membru de familie al acestuia sau de către instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru somaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia. Ajutorul de deces poate fi plătit, de asemenea și de Casa teritorială de Pensii, în cazul decesului pensionarului sau asiguratului care şi-a încheiat contract de asigurare, respectiv al unui membru de familie al acestora.
În cazul decesului unei persoane asigurate sau al unui pensionar, ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acesteia, oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, care nu are drept propriu de asigurări sociale şi se află în întreţinerea acestuia, ajutorul de deces se acordă titularului cu drept propriu de asigurare.
Potrivit reglementărilor, sunt consideraţi membri de familie soţul/ soţia; copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de pînă la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate; părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.
* 16 zile sejur pentru tratament balnear pentru pensionari, prin Casa de Pensii
De asemenea, conform aceloraşi legi speciale, în sistemul public de pensii, în afara drepturilor de pensie, se mai pot acorda și bilete pentru tratament balnear, altul decât cel care, potrivit legii, se suportă de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru asiguraţi şi pensionari. Până la data de 30 iunie, în baza acestor normative, 1856 de pensionari au plecat în stațiuni balneare, iar numărul cererilor înregistrate pentru biletele de tratament este peste 7800.
Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuri asigurate în unităţi de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Locurile de tratament balnear se asigură în unităţile de tratament din proprietatea CNPP şi, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unităţi de profil. La încheierea contractelor se ţine seama de gradul de solicitare al staţiunii şi de categoria de confort oferită, precum şi de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de CNPP şi casele de pensii sectoriale, ce poate fi suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear gratuit – pentru pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale sau cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti –pentru asiguraţii sistemului public de pensii dar nu pentru pensionarii de invaliditate.
Criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum şi nivelul contribuţiei băneşti individuale a asiguraţilor şi a pensionarilor se aprobă anual. Pentru anul 2014, conform criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar
cererile de acordarea a unui bilet de tratament se depun cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul.
În situaţia neridicării biletului repartizat solicitantul mai poate obţine un alt bilet de tratament balnear doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie, iar biletul de tratament nevalorificat se consideră disponibil cu 7 zile înainte de începerea seriei.
Pentru anul 2014 Casa Judeţeană de Pensii Neamţ are disponibile, pentru cele 19 serii de tratament balnear, un număr de 4216 bilete de tratament, din care 813 bilete pentru 10 staţiuni în care Casa Naţională de Pensii Publice deţine în proprietate structuri de cazare. În anul 2013, CJP Neamţ a beneficiat de 4.060 bilete de tratament, cu 320 bilete mai puţine faţă de anul 2012.
(I. Ștefănescu)