Semnalăm apariţia, la Editura Egumeniţa, a cărţii „Minunatele întâmplări ale inimii & ale povestiri”, ce poartă semnătura scriitorului Sergiu Ciocârlan.
Cartea este o colecție de mărturisiri în care tinerii de azi cunosc emoțiile primelor întâlniri, se plimbă singuratici ținându-se de mână, își șoptesc cuvinte prețioase. Iubirea îi poartă de-a valma pe cititori și personaje pe un tărâm de negrăit, acolo unde nu mai pot ajunge mizeria și urâtul, ci doar chipul diafan al vieții, lumina gingașă și gândul curat. Volumul este un popas al inimii visătoare care traversează astăzi un moment critic din cauza realității secătuite de firescul iubirii. De aceea, lectura acestei cărți devine invitație la o plimbare de neuitat, ce începe în pragul serii, printre constelații abia răsărite, și continuă până în zorii cei plini de dor, în prezența iubirilor nepieritoare.
„Darul meu este viaţă…”
„Dragi tineri romantici, vă invit la o lectură cu totul şi cu totul aparte. Nu este o literatură fandosită şi, deci, plictisitoare. Nu. Nu este nici măcar literatură – literatură, pentru că nu am vrut să vă păcălesc cu floricele, zorzonele, minciunele. Darul meu este viaţă. Pentru voi am evitat să cumpăr ce-i ieftin şi gata confecţionat – şi, sincer să fiu, texte ieftine găseşti la tot pasul în lumea asta – şi m-am hotărât la un proiect destul de costisitor, dar care merită efortul. Sunt povestiri pentru voi şi n-ar fi de mirare să vă recunoașteți în vreuna dintre povestiri, adică să vă întâlniţi chiar cu voi înşivă sau, dacă nu, măcar cu istorii pe care le-aţi trăit sau pe care le veţi trăi, împărtăşind cu alţii impresiile, preferând pe unii interpreţi, aprobând sau dezaprobând fapte, gesturi, cuvinte. Veţi găsi în fiecare text replici savuroase, frânturi de dialog memorabil, reacţii neprevăzute, atitudini fireşti, în sfârşit, o lume cât se poate de adevărată, cu oameni, nu cu păpuşi, care se mişcă artificial la impulsul unor artişti ce stau ascunşi. Eu sunt alături de voi, cel ce vă ascultă, lăsându-vă libertatea de a vorbi în această carte fără restricţii. (…) Va fi ca la cinema: vă veţi aşeza toată familia cât mai aproape şi veţi viziona un film extraordinar: Minunatele întâmplări ale inimii, cu episoade care se vor developa rapid prin faţa ochilor voştri, făcându-vă să uitaţi pentru un timp lumea şi să fiţi prezenţi la întâlnirea cu voi înşivă”, spune autorul.
Între cărţile semnate de Sergiu Ciocârlan se mai numără: „Jertfa unui preot mucenic. Miercurea Patimilor (București, Editura Areopag, 2013; ed. a II-a 2014); Fără frică: despre curajul mărturisirii lui Hristos” (București, Editura Areopag, 2013); „România furată. Raportul comisarului european Samuel Scheib” (București, Editura Areopag, 2014; ed. a II-a 2014); „Literatura în lumina Ortodoxiei” (cuv. înainte: Costion Nicolescu, Cluj-Napoca, Editura Renașterea – București, Editura Areopag, 2014); „Mărturisitorul de care vă temeți” (Petru Vodă, Fundația Justin Pârvu, 2014); „Poemul iubirii veșnice” (Galați, Editura Egumenița, 2014).
Irina NASTASIU