Apa din fântânile nemţene nu e bună de băut

fantana iarna* 90% din probele de apă analizate şi prelevate din astfel de surse de apă din 47 de comune nu se încadrează în parametrii de potabilitate

* „La primirea buletinelor de analiză de către reprezentanţii primăriilor s-au facut recomandari în scris privind întreţinerea şi exploatarea  corespunzatoare a fântânilor”, subliniază reprezentanţii DSP

Ca la fiecare început de an, DSP Neamţ trimite adrese către toate primăriile din judeţ prin care le transmite obligaţiile privind implicarea în supravegherea calităţii apei potabile. Din probele analizate anul trecut reiese clar că apa din fântâni este departe de a fi potabilă. Deci, dăunează sănătăţii. Şi nu e de mirare că în topul probelemelor de sănătate pe care le au oamenii la ţară, potrivit medicilor de familie, sunt afecţiunile digestive. Consumul apei cu o concentraţie peste limita admisă de nitraţi şi nitriţi poate provoca afecţiuni digestive grave şi este foarte periculos, mai ales pentru copiii mici şi femeile gravide.

Potrivit datelor furnizate de dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ şi şef departament Sănătate, nu se încadrează în parametrii de potabilitate 90% din probele de apă analizate din fântâni de pe teritoriul a 47 de comune în baza contractelor de monitorizare, respectiv din 28 comune din zona Piatra Neamţ, 14 comune din zona Târgu Neamţ şi 5 comune zona Roman. La primirea buletinelor de analiză de către reprezentanţii primăriilor s-au înmânat recomandări în scris privind întreţinerea şi exploatarea  corespunzătoare a fântinilor. Potrivit reprezentanţilor DSP, o parte din comunele care nu au contracte de monitorizare a apei pentru fântinile publice dispun de instalaţii centralizate mici care au fost cuprinse în Programul de monitorizare de audit încheiat între producătorii de apă care le-au preluat spre administrare -Apaserv şi Apavital Iaşi.

„Activitatea din cadrul Laboratorului de Igiena Mediului s-a desfăşurat în scopul rezolvării obiectivului I – Protejarea Sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă. Activitatea din cadrul acestui obiectiv privind supravegherea calităţii apei potabile din judeţul Neamţ se realizează conform programelor de monitorizare de audit efectuat pentru instalaţiile centrale de apă potabilă din judeţ aflate în administrarea companiei judeţene APA SERV SA, contractelor întocmite între DSP şi primăriile din judeţul Neamţ pentru monitorizarea apei din fântânile publice, precum şi probe la cerere. Pe lângă instalaţiile centrale mari care furnizează apă pentru localităţile urbane ( Captare Bâtca, Captare Vaduri, Captare Ticos, Captare Lunca şi Captare Simioneşti Pildeşti), în Programul de Monitorizare de Audit au fost incluse şi instalaţii centrale mici din localităţile rurale Bodeşti, Ştefan Cel Mare, Horia, Săbăoani, Tămăşeni, Bâra, Cordun, Ruginoasa, Păstrăveni, Brusturi şi Doljesti. Subliniem faptul că instalaţiile centrale de aprovizionare cu apă potabilă monitorizate au furnizat apă la parametrii de potabilitate impuşi de Legea 458/2002”, a precizat dr. Grădinaru.

În cadrul acestui program s-au recoltat, anul trecut, 1.809 probe bacteriologice şi s-au făcut 4.933 determinări bacteriologice,  precum şi 1.738 probe fizico-chimice cu 6495 determinări. La primirea buletinelor de analiză de către reprezentanţii primăriilor s-au făcut recomandări în scris privind întreţinerea şi exploatarea  corespunzatoare a fântânilor.

Geanina NICORESCU