sâmbătă, februarie 27, 2021
3 °c
Piatra Neamt
3 ° Sat
2 ° Sun
5 ° Mon
4 ° Tue
  • Adresa redactiei: Aleea Tiparului, nr. 14, Piatra-Neamt, jud. Neamt
  • Contact
Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent al Judetului Neamt
  • ACASA
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • ECONOMIE
    • CETĂȚENEȘTI
  • SOCIAL
    • INFRACȚIONAL
    • VIAȚA LA ȚARĂ
    • FAPT DIVERS
    • EDUCATIE
  • SANATATE
  • SPORT
  • CULTURA
  • AGRICULTURA
  • Login
Fara rezultate
Vezi toate rezultatele
Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent al Judetului Neamt
Acasa Prima pagina

„Anul performanței administrative“ la Primăria Piatra Neamț

de Ceahlaul
22/12/2016
in Prima pagina
6 min read
0 0
0
„Anul performanței administrative“ la Primăria Piatra Neamț
0
DISTRIBUIRI
255
Vizualizari
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

* Pentru anul 2017 se va păstra același nivel pentru taxele și impozitele locale

Primarul municipiului Piatra Neamț, Dragoș Chitic, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, raportul de activitate pe anul 2016, motivat de faptul că, spune primarul Dragoș Chitic, „la începutul anului am venit în fața cetățenilor cu un program de guvernare locală, acum, la finalul anului vă prezint un raport de activitate“.

Dragoș Chitic a amintit despre faptul că acest an a fost unul electoral, cu alegeri locale și parlamentare, alegeri care au i-a adus primul mandat de primar ales al municipiului Piatra Neamț.

Potrivit acestui raport, la baza activității Primăriei Piatra Neamț au stat câteva principii: seriozitatea, menținerea echilibrului financiar, reducerea datoriilor, eliminarea riscurilor financiare; cheltuirea judicioasă a banilor publici, dirijarea resurselor financiare acolo unde este mai multă nevoie; transparența activității, deschiderea către cetățeni, atragerea și încurajarea investițiilor; dezvoltarea orașului, asigurarea de servicii publice de calitate.

„Dacă anul 2015 a fost anul normalității în administrație, putem afirma despre 2016 că a fost anul în care s-au făcut pași importanți spre performanță administrativă“.

În raportul său către cetățeni, primarul a comunicat două informații de la Direcția de Statistică Neamț: Piatra Neamț are cel mai mic număr de șomeri raportat la populația activă, dintre toate localitățile județului Neamț; anul acesta, a crescut cu 10% numărul de turiști care au vizitat orașul. Structurat pe capitole, raportul a debutat cu un segment pe care primarul Dragoș Chitic a marșat în toată activitatea sa: comunicarea.

„Am îmbunătățit serviciile oferite în cadrul Biroului pentru Relații cu Publicul, astfel încât fiecărui cetățean să îi fie rezolvate solicitările într-un mod simplu și rapid. Cetățenii au la dispoziție, din acest an, un punct unde își pot plăti taxele și impozitele precum și un copiator. Pentru că opiniile și propunerile cetățenilor sunt foarte importante pentru noi, am oferit în continuare pietrenilor posibilitatea de a-și exprima gradul de satisfacție prin completarea unui chestionar de opinie.

Am dezvoltat un birou de audiențe cât mai util pentru cetățeni, cu personal specializat. De serviciile biroului au beneficiat în anul 2016 aproximativ 2000 de persoane“, a precizat Dragoș Chitic.

Câteva dintre realizările din acest an

„Modernizarea și extinderea adăpostului pentru câini fără stăpân, de la 248 la 500 de capete, efectul fiind îmbunătățirea gestionării problemei câinilor comunitari și mai puține patrupede libere pe străzile orașului.

Am suplimentat numărul de personal pentru serviciul de salubritate și am introdus o echipă pentru curățenie în zilele de duminică pentru zonele publice intens circulate.

Pentru serviciul de colectare a deșeurilor de la populație s-a introdus ridicarea deșeurilor în ziua de duminică cu efecte vizibile asupra calității serviciului. Experimental, s-au realizat sisteme de securizare a shelterelor la cinci puncte de colectare din oraș.

S-a eficientizat monitorizarea și întreținerea spațiilor de joacă, astfel încât fiecare loc de joacă să fie verificat cel puțin odată pe lună și s-au realizat patru locuri de joacă noi:

Văleni (zona școlii)
Dărmănești (str. Nicolae Iorga)
Strada Fermelor (bl. B9 )
Precista (zona Laguna).

Am decolmatat și curățat toate cursurile de apă administrate de municipalitate pentru a preveni problemele în cazul precipitațiilor abundente și am intervenit eficient în cazul ploilor torențiale cu risc de inundații“, a declarat primarul, referindu-se, în special, la ploile din luna mai.

„Am dotat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei cu echipamente necesare pentru intervenție, acțiune care va continua și în anul următor, achizițiile realizându-se din taxa de protecție civilă“.

S-au acordat locuințe ANL pentru toți solicitanții eligibili, realizându-se trei sesiuni de depunere a dosarelor și repartizare a locuințelor în acest an.

„Am acordat pentru specialiștii din educație și sănătate peste 20 de locuințe ANL sau de serviciu; am sprijinit și actorii de la Teatrul Tineretului cu locuințe de serviciu“, a spus primarul.

S-au asfaltat și modernizat 24 de străzi pietruite din oraș, însumând 6 km.

Din totalul de 160 km de străzi, dacă la începutul anului erau 23,6 de km neasfaltați, acum, la sfârșitul anului, mai sunt doar 17,6 km. „Menținând ritmul de cel puțin 6 km de străzi asfaltate în fiecare an vom atinge obiectivul propus pentru anul 2020 – un oraș cu toate străzile asfaltate“, a precizat Dragoș Chitic.

S-au montat 200 de bănci noi, 500 coșuri de gunoi și 2.400 metri liniari de gărduț metalic de protecție pentru spațiile verzi din jurul blocurilor.

S-au realizat modernizări și reparații de alei pietonale, noi locuri de parcare și 2.8 km rețea de canalizare pluvială.

S-a reabilitat fântâna arteziană de la Muzeul de Istorie, astfel, toate cele șapte fântâni arteziene din oraș au fost funcționale în acest an.

S-a reabilitat hala din cartierul Speranța unde se vor depozita și distribui ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană.

A fost aprobat un nou program de transport public local, ce a intrat în vigoare începând cu 6 septembrie 2016.

Traseele au fost adaptate cerințelor și nevoilor cetățenilor și au fost introduse mai multe mijloace de transport noi.

Ordinea si liniștea publică

S-a suplimentat numărul polițiștilor locali prezenți în patrule stradale; au fost montate camere de supraveghere video în cartierul Văleni și s-a încheiat un protocol de colaborare cu  Poliția Municipiului Piatra Neamț și Inspectoratul de Jandarmi.

Învățământ

A fost pregătit un proiect european complex care își propune modernizarea, dotarea si extinderea pentru cea mai mare parte a unităților educaționale din oraș.

Sport

„Începând cu luna iunie am preluat stadionul Ceahlăul, am sprijinit înființarea unei echipe de fotbal locale, CSM CEAHLAUL Piatra Neamț, care s-a înscris în campionat și a obținut 10 victorii din 10 meciuri oficiale, terminând turul campionatului pe locul 1. Am permis accesul cluburilor sportive gratuit la stadion și accesul publicului larg gratuit pentru pista de atletism în baza unui program“, a precizat primarul municipiului.

Atragerea fondurilor europene reprezintă o soluție pentru dezvoltarea orașului în perioada următoare. „Este pregătit un portofoliu de proiecte prin care vom realiza în orașul nostru investiții de peste 100 milioane euro din fondurile comunitare“.

„Pentru încurajarea mediului de afaceri am păstrat nemajorate taxele și impozitele locale. Am stimulat investițiile, am încurajat investitorii și le-am oferit sprijin. În acest an s-au realizat câteva investiții importante în oraș, care au creat peste o mie de locuri de muncă. Noua investiție, mall-ul din Precista, va aduce la bugetul local 300.000 de euro anual“.

În 2016 a existat un calendar atractiv de evenimente care a debutat în luna aprilie cu Festivalul Curții Domnești. În mai, Festivalul Dacic Petrodava, luna iunie – Zilele Orașului, în iulie – Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale, iar august – Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlău“, activități pe care Primăria Piatra Neamț le-a susținut.

„Mulțumesc pietrenilor pentru implicare și susținere, mulțumesc de asemenea, consilierilor locali care au susținut proiectele propuse, societăților Consiliului Local, partenerilor și colaboratorilor! Doar în echipă putem fi eficienți, putem realiza performanța administrativă așteptată de cetățeni. Cred în potențialul orașului nostru, cred că putem genera mai multă dezvoltare în Piatra Neamț și cred în capacitatea pietrenilor de a funcționa și mai bine ca o comunitate locală închegată, puternică“, a încheiat Dragoș Chitic. (M.O.T.)

Taguri: administratieAnul performanțeiPiatra Neamtprimaria
Articolul anterior

Bărbat zdrobit de TAF

Urmatorul articol

Pregătiri pentru situații de iarnă pe drumuri, la Prefectură

AsemanatoareArticole

Comunicat de presă.  Vor fi inventariate terenurile și clădirile din Piatra Neamț lăsate în paragină
Prima pagina

CENTRUL DE SPRIJIN ȘI ASISTENȚĂ DE SPECIALITATE PENTRU COPII ÎMPREUNĂ CU CENTRUL DE ZI PENTRU PREȘCOLARI „CASTANI” VOR FI MODERNIZATE CU FONDURI EUROPENE!

29/05/2020
261
Primăria Piatra-Neamț continuă lucrările edilitare de sezon!
Prima pagina

Primăria Piatra-Neamț continuă lucrările edilitare de sezon!

27/05/2020
257
Fonduri europene pentru prima împădurire
Prima pagina

PERCHEZIŢII ÎN 4 JUDEŢE; PREJUDICIU DE PESTE 570.000 DE LEI PRIN TĂIERI ILEGALE DE ARBORI

13/05/2020
255
Ministrul mediului la Neamţ, despre tăierile ilegale
Prima pagina

Ministrul mediului la Neamţ, despre tăierile ilegale

11/05/2020
255
mugur-cozmanciuc-Parlament
Prima pagina

Guvernul PNL vine cu o soluție utilă pentru producătorii și furnizorii români de echipamente medicale

22/04/2020
255
mugur-cozmanciuc-Parlament
Prima pagina

Guvernul PNL susține fermierii și agricultura în această perioadă de criză

15/04/2020
255
Mai multe articole
Urmatorul articol
Prefectul a decretat “cod galben” de iarnă

Pregătiri pentru situații de iarnă pe drumuri, la Prefectură

ȘTIRI RECOMANDATE

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc: Aducem gazul românesc în casele oamenilor. Fiecare gospodărie din Neamț va avea conectare la rețeaua de gaz

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc: Aducem gazul românesc în casele oamenilor. Fiecare gospodărie din Neamț va avea conectare la rețeaua de gaz

8 luni în urmă
255
Metode optimiste de racolare  PACT invită „nemțenii integri și competenți“ pe listele electorale pentru alegerile parlamentare

Metode optimiste de racolare PACT invită „nemțenii integri și competenți“ pe listele electorale pentru alegerile parlamentare

5 ani în urmă
255
Șoferițe salvate de centură

Șoferițe salvate de centură

5 ani în urmă
255
Lider detronat

Mulţumit de joc

7 ani în urmă
255

Urmariți-ne pe

Categorii

  • ACTUALITATE
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • Agricultura
  • Anunturi/Comunicate de presă
  • Ceasul Deşteptător
  • CETĂȚENEȘTI
  • Cronica neagra
  • Cronica Tv
  • CULTURA
  • Curriculum vitae ½
  • DREPT LA REPLICA
  • ECONOMIE
  • Editia printata
  • EDITORIAL
  • EDUCATIE
  • Exercitii pentru minte
  • FAPT DIVERS
  • Fara categorie
  • FOTO/VIDEO
  • INFRACȚIONAL
  • Interviu
  • PLUMBUL ZILEI
  • Po(z)na zilei
  • Prima pagina
  • PUBLICITATE
  • Revista Presei
  • SANATATE
  • Sarbatoare
  • Slider
  • SOCIAL
  • SPORT
  • traseism
  • VIAȚA LA ȚARĂ
  • ZOOTEHNIE

Etichete

accident agricultura amenzi azi bani campanie casa ceahlaul concurs copii cronica elevi Expozitie Fotbal furt Handbal incendiu inchisoare masina meteo munca neamt nemteni Piatra Neamt PNL politie politisti pompieri primar prins proiect PSD Roman Roznov SANATATE scandal scoala spital SPORT subventii UNIC victorie volei vreme vremea

ȘTIRI POPULARE

  • Petrotubul, 6-0 cu Moineștiul

    Romanul, neînvinsă în pregătire

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • Guvernul PNL, la raport: Noul model economic bazat pe dezvoltare și investiții este funcțional Președintele PNL Mugur Cozmanciuc: NU vom crește taxele și impozitele!

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • NEAMȚ: CONTROALE ÎN TRAFIC PENTRU VERIFICAREA LEGALITĂȚII TRANSPORTULUI DE PERSOANE

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • O femeie din Urecheni a descoperit un proiectil exploziv în propria curte

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • Mugur Cozmanciuc – Vom construi în județul Neamț un Centru Național de Sănătate! Pentru sănătatea nemțenilor avem la dispoziție 100 milioane de euro

    0 distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
Ziarul Ceahlaul

Ceahlaul - Ziarul Nemtenilor (stiri din Neamt - social, dezvaluiri, cultura, sport, administratie)

Urmăriți-ne pe social media:

Știri recente

  • MANDATE DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII, PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII NEMŢENI
  • Oare toate mamele își iubesc cu adevărat copiii?(I)
  • Piatra- Neamț: Conducători auto care practicau transport public în regim taxi amendați de polițiștii locali

ARHIVA ZIAR

februarie 2021
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
« ian.    

Categorii

Știri recente

Pietrean evazionist dat în urmărire internaţională, prins în Marea Britanie

MANDATE DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII, PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII NEMŢENI

25/02/2021
PARASOMNIE; CRIME ȘI AGRESIVITĂȚI ÎN TIMPUL SOMNULUI (I)

Oare toate mamele își iubesc cu adevărat copiii?(I)

25/02/2021
Noi autorizațiii de taximetrie

Piatra- Neamț: Conducători auto care practicau transport public în regim taxi amendați de polițiștii locali

24/02/2021
  • Adresa redactiei: Aleea Tiparului, nr. 14, Piatra-Neamt, jud. Neamt
  • Contact

© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt

Fara rezultate
Vezi toate rezultatele
  • ACASA
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • ECONOMIE
    • CETĂȚENEȘTI
  • SOCIAL
    • INFRACȚIONAL
    • VIAȚA LA ȚARĂ
    • FAPT DIVERS
    • EDUCATIE
  • SANATATE
  • SPORT
  • CULTURA
  • AGRICULTURA

© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

* Înregistrându-vă pe site-ul nostru web, sunteți de acord cu Termenii și condițiile și Politica de confidențialitate .
All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Accesați Politica de confidențialitate și cookie .