Anul acesta, 130 de ani de la moartea lui Ion Creangă

03/01/2019

În ultima zi a anului 1889, într-o iarnă geroasă, se stingea din viaţă, în urma unui atac de epilepsie, povestitorul Ion Creangă, autorul nemuritoarelor „Amintiri din copilărie”. Creangă a murit în acelaşi an cu Mihai Eminescu (bădia Mihai, cum obişnuia să-i spună), de care l-a legat una dintre cele mai frumoase prietenii din literatura română.
Un adevărat maestru al condeiului, Ion Creangă s-a născut la Humuleşti, în judeţul Neamţ, la 1 martie 1837, fiind fiul lui Ştefan al lui Petrea Ciubotariul şi al Smarandei şi având încă şapte fraţi.
În 1847 începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal. Mai întâi este pregătit de dascălul din sat, după care mama îl încredinţează bunicului său, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, la școala învățătorului Neculai Nanu. În 1853, este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele Ştefănescu Ion. După dorinţa mamei, va merge la Şcoala catihetică din Fălticeni, unde apare sub numele de Ion Creangă. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.
Se căsătorește la Iaşi, cu Ileana Grigoriu, iar la 19 decembrie 1860 se naşte fiul său, Constantin.
În 1864, Creangă urmează cursurile de la Şcoala preparandală Vasiliană de la Trei Ierarhi, unde îl are profesor pe Titu Maiorescu.
În 1872, după ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. Din 1874 este repus în drepturi ca învățător (la Școala nr. 2 de băieți din Păcurari), iar în 1875 îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie, suferind mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu și al Veronicăi Micle.
Moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău.

„Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin…”

Prietenia dintre Creangă şi Eminescu este ilustrată de scrisorile pe care cei doi şi le trimiteau, scrisori străbătute de afecţiunea şi admiraţia pe care şi-o purtau unul altuia.
În decembrie 1877, Creangă îi scria lui Eminescu: „Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bini pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă…”
Într-o altă epistolă, povestitorul humuleştean îşi cheamă prietenul la Iaşi, pentru a petrece Crăciunul împreună:

„Bădie Mihai,
Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viață burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine şi mi-a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi?! De Crăciun te aşteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales «sarmalele», care ție îți plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu știu. Atâta știu, că subiectul e copiat, așa cum prea bine știi că pot copia, e luat din viața de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleștii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieși ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.

Te sărut pe frunte,
Ion Creangă”

Irina NASTASIU

Lasa un comentariu