Cu Florin Anton, despre o meserie ingrată:
* Fostul goalkeeper al Bacăului pregăteşte, de cinci ani, copiii şi juniorii Ceahlăului
Dacă Buffon, portarul naţionalei Italiei, s-a plâns, într-un interviu, că are „cea mai grea meserie din lume”, cum trebuie să fie oare cea a antrenorilor care muncesc să scoată din fiecare copil câte un
„Hmmm …”, răspunde, nehotărât, Florin Anton, cel care se ocupă, de cinci ani, de creşterea portarilor la FC Ceahlăul. Nu spune că este grea, pentru că nici una nu este uşoară. Specială, da. În România, este şi aproape inexistentă, oficial. Cursurile sunt rare, iar licenţele pentru antrenorii de portari lipsesc.
„În curând, vom fi şi noi licenţiaţi”, ştie Florin Anton. „Începe să se dea o importanţă din ce în ce mai mare în fotbalul românesc şi acestei meserii”.
Antrenorul cu portarii a început să conteze după ce s-a umplut prima divizie de străini. Şi numerele 1 şi 12 ale Ceahlăului sunt de-afară: sârbul Jovic şi cehul Jicha.
Până să aibă un titular în Liga I, şcoala de portari de la Piatra Neamţ dă alt fel de roade. Rezultatele juniorilor s-au îmbunătăţit, iar la acestea au o contribuţie şi cei din poartă.
„ Importanţa antrenorului de portari nu poate fi pusă la îndoială. Este un post care necesită multă muncă şi aşteptare. Sunt procedee care trebuie mult repetate şi corectate pentru a fi învăţate bine. Un antrenor nu are timp să se ocupe şi de portari în pregătirea echipei. Chiar dacă şcoala noastră este tânără, eu cred că se văd rezultatele muncii”, a declarat şeful Centrului de copii şi juniori al Ceahlăului, Toader Şteţ.
Şcoala pietreană de portari este tânără, deşi se numără printre cele care s-au constituit relativ repede. În alte centre, antrenorii cu portarii sunt la început de activitate, dar mai sunt şi unele la care copiii şi juniorii se pregătesc ca pe vremuri.
„Eu nu am avut antrenor cu portarii”, îşi aminteşte Florin Anton. „Am crescut pe maidan, furând meserie de la alţi portari. La antrenamente, făceam şi noi ce ştiam. Nu stătea nimeni să ne înveţe sau să ne corecteze”.
La început, a „furat” de la alţii şi pentru a-şi învăţa noua meserie. Lucrări de specialitate, materialele scrise, video erau puţine. Experienţa de jucător l-a ajutat cel mai mult. Acum, îşi face mai uşor meseria, dar încearcă tot timpul să şi inoveze şi să improvizeze, în funcţie de natura antrenamentului şi de elevi. Un viitor portar nu are nevoie doar de pregătirea jocului cu piciorul sau cu mâna. El trebuie să fie puternic din toate punctele de vedere pentru a-şi ocupa postul, pentru că nu va avea de ales.
„Un jucător de câmp poate evolua oriunde. Portarul nu are alternativă. Normal că misiunea lui este mai grea, ca şi a celui care îl pregăteşte. Trebuie evitată rutina şi găsite alte şi alte mijloace de motivare. Primul prag, la portari, este pe la 13-14 ani, când dau semne de renunţare”, spune Florin Anton.
Apoi, este pasul de la juniori către seniori. Toţi ar vrea să joace, la 19 ani, în Liga I.
„Eu am debutat în prima divizie la 27 de ani. Lobonţ a fost cel mai precoce, a început foarte devreme să apere în prima divizie. Dar a fost unul”, mai spune antrenorul cu portarii de la Ceahlăul.
Când le dă elevilor săi despre modele, Florin Anton începe cu Jovic şi Jicha. Sunt în acelaşi club, iar cei mai mici ar avea ce învăţa de la titularul echipei mari şi coechipierul său. Sârbul are cel mai bun campionat din cariera sa la 31 de ani. Iar înainte de a deveni numărul unu la Ceahlăul, a apărat la satelit, pregătindu-se să profite de orice şansă. Nu a reuşit de la prima, dar munca şi răbdarea i-au fost răsplătite. Sunt două condiţii esenţiale în formarea unui portar, dacă nu este un talent de excepţie. Iar la fotbal, astăzi, ajung din ce în ce mai puţini copii cu acest dar.
„Cred că talentul nativ este ceea ce le lipseşte cel mai mult. Sunt înalţi, pasionaţi, muncesc, dar nu au acel ceva care să îi impună mai repede. Anticipaţia, de exemplu, nu prea se poate antrena”, mai spune Florin Anton.
Aşteptarea este lungă şi în meseria de antrenor cu portarii. În timp ce colegii săi culeg recompense şi după un an de muncă, Florin Anton este undeva pe la jumătatea drumului. Cel mai vechi elev îi este Ştefan Spiridon, ajuns în ultimul an de juniorat, cel mai mare din grupa sa de aproximativ 20 de portari. „Obiectivul meu este să treacă dincoace cât mai mulţi şi cât mai repede”, spune antrenorul, arătând cu capul spre terenul II de iarbă, pe care se pregăteşte echipa mare. „Sau să plece la alte cluburi, să ajungă să joace cât mai sus”.
Spre deosebire de jucătorii săi, antrenorul are răbdare şi nu numai:
„Eu sunt optimist. Sunt mulţi copii care pot. Trebuie să li se dea însă încredere şi competiţii”.
Grupa de portari a Ceahlăului numără aproximativ 20 de jucători, cu tot cu Ceahlăul 05, la care se adaugă şi cei de la LPS Piatra Neamţ. Antrenorul nu refuză pe nimeni. Alex Barna, revenit la gruparea pietreană vara aceasta, venea şi de la Moineşti pentru pregătire.
Născut la Petroşani, Florin Anton a jucat aproape 90 de partide în prima divizie, pentru Jiul, U Cluj şi FCM Bacău. Antrenează la Ceahlăul din 2008, cu o întrerupere de un an.
„Indiferent câte lucruri bune faci, totul se uită repede. În schimb, când greșești sau prinzi vreun meci mai slab, nimeni nu te iartă”, se mai plânge Buffon.
Grea meserie aceea de portar, aşa cum spune unul dintre cei mai mari fotbalişti ai lumii, ingrată aceea de antrenor, cum deducem din dialogul cu specialistul Ceahlăului!
