Ansamblul „Floricică de la munte“, invitat la „O dată-n viață!“

Ansamblul Floricica de la munteIubitorii folclorului nemțean au ocazia să redescopere, în această seară, frumusețea portului, muzicii și dansului moldovenesc aduse în prim plan, în cadrul emisiunii „O dată-n viață!“, de către artiștii Ansamblului „Floricică de la munte“ al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“.

Membrii îndrăgitului ansamblu nemțean evoluează alături de Matilda Pascal-Cojocărița, Nicoleta Voica, Adriana Trandafir, Cristina Stramate, Ovidiu Komornik și orchestra „Dor românesc“. Emisiunea se va difuza pe TVR 1, începând cu ora 21.10.

Înființat în 1971, Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte“ s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanți păstrători de cultură tradițională românească. De patru decenii, ansamblul nemțean cutreieră Europa, ducând cu el frumusețea dansurilor, cântecelor și a costumelor populare românești. Indiferent că au venit în fața publicului român, a celui francez ori a celui turc, dansatorii nemțeni s-au remarcat prin originalitatea și autenticitatea repertoriului alcătuit din dansuri reprezentative pentru toate zonele etnofolclorice ale României. Au impresionat, prin cromatica și frumusețea costumelor populare, virtuozitatea, ritmul și acuratețea interpretării, publicul din Franța, Italia, Polonia, Grecia, Egipt, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Austria, Finlanda, Belgia sau Olanda. Peste tot au pus în valoare frumusețea folclorului acestui colț de lume, în care autenticul rămâne încă puternic înrădăcinat în realitate, dar, mai ales, în suflete.

Irina NASTASIU