*ITM Neamţ a depistat în luna iulie o firmă de construcţii care folosea 7 persoane fără contracte individuale de muncă
Inspectorii de muncă au derulat controale la 350 de angajatori nemţeni, unde au găsit 360 de nereguli şi au aplicat 140 de amenzi. Verificările de luna trecută au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă pentru depistarea muncii la negru, dar şi partea de protecţia muncii în vederea depistării abaterilor şi prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale.
Cele mai multe încălcări ale legislaţiei au fost depistate în ce priveşte cadrul legal în care personalul îşi desfăşoară activitatea. Cu alte cuvinte, inspectorii de muncă au aplicat, luna trecută, amenzi de 131.000 lei la 15 firme. Dintre acestea, la una au fost găsiţi 7 muncitori care lucrau fără forme legale, angajatorul fiind o societate cu profil principal de activitate construcţii. „În cursul acestor controale au fost depistaţi 10 angajatori la care lucrau 19 persoane fără forme legale de angajare. Cuantumul amenzilor aplicate pentru munca fără forme legale de angajare a fost de 120.000 lei, iar în cazul unuiangajator au fost identificate un număr de 7 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, motiv pentru care s-a înaintat organelor de cercetare penală documentaţia necesară pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264, alin. 4 din Legea nr.53/2003 republicată”, a declarat juristul Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ. Au fost verificaţi 216 agenţi economici pe relaţii de muncă, fiind dispuse 47 de măsuri pentru remedierea neregulilor, aplicate 3 avertismente şi o amendă de 5.000 de lei.
Pe linia respectării normelor de protecţia muncii au fost derulate 134 de controale, fiind constatate mereguli în cazul a 118 angajatori, care au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 10.500 de lei. „În luna iulie au fost înregistrate două accidente soldate cu incapacitate temporară de muncă”, a mai spus juristul Nicolae Hârlea. În total, luna trecută au fost aplicate 140 de amenzi însumând 141.500 de lei.
Cristina IORDACHE