Angajat al Ocolului Silvic Borca, împuşcat în picior

27/04/2018

Un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neaţ s-a deplasat în miez de noapte la Borca, în localitatea Sabasa, pentru salvarea unui bărbat de 46 de ani, care avea o plagă împuşcată la picior. Persoana în cauză, angajată la Ocolul Silvic Borca, le-a spus cadrelor sanitare că se afla la vânătoare de mistreţ când, încercând să fugă de un urs, s-a împiedicat şi în cădere i s-a declanşat accidental carabina, aceasta descărcându-i-se în picior.
Victima a fost la un pas de moarte, glonţul trecând razanz pe lângă artera femurală.
„Pacientul a fost predat unui echipaj cu medic şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Ulterior, din UPU a fost preluat de un echipaj cu medic în vederea efectuării transferului interclinic la Sp. „Sf. Spiridon” Iaşi”, ne-a transmis conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ.
Pacientul prezenta hemoragie masivă, însă a fost salvat, urmând ca la clinica de specialitate să fie supus unor intervenţii chirurgicale.
Geanina NICORESCU