Angajări masive la SJU pentru un nou compartiment, de recuperare neurologică

Spitalul Judetean* Concurs pentru un kinetoterapeut, asistenţi şi infirmieri

Nu mai puţin de 9 posturi de asistent medical sunt scoase la concurs de Spitalul Judeţean de urgenţă Piatra Neamţ pentru noul compartiment înfiinţat în cadrul unităţii medicale, pentru recuperare medicală neurologică. Managerul SJU Neamţ, dr. Ioan Lazăr, avea pregătite toate actele pentru realizarea acestui compartiment încă din aprilie 2015. Diligenţele sale au fost încununate de succes după ce a motivat la Ministerul Sănătăţii necesitatea înfiinţării urgente a unui sector de recuperare neurologică, în condiţiile în care anul trecut peste 1.400 de nemţeni au avut nevoie de astfel de servicii. Recuperarea greveazî în prezent activitatea în secţia de Neurologie, ceea ce nu este normal în condiţiile în care numărul de paturi este limitat şi rulajul foarte mare.

După ce Consiliul Judeţean Neamţ şi-a dat girul, în 11 noiembrie 2015, iar Consiliul de Administraţie a emis o hotărâre în acest sens, SJU scoate la concurs, în data de 11 decembrie 2015, 5 posturi de asistent medical şi 4 posturi de asistent medical debutant, în condiţiile legii, pentru Compartimentul Recuperare Medicală Neurologie. Pentru posturile de asistent medical pot concura numai asistenţii cu minimum 6 luni vechime în specialitate, iar pentru locurile alocate debutanţilor este suficientă diploma de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă. Dosarele e înscriere la concurs se depun la Serviciul Resurse Umane al instituţiei până la data de 4 decembrie 2015.

Sunt medici pentru recuperare neurologică, un neurolog şi patru doctori cu dublă specialitate, recuperare şi reumatologie. Mai trebuie un kinetoterapeut, astfel încât spitalul scoate la concurs şi acest post, pentru data de 14 decembrie 2015. De asemenea, pentru acelaşi compartiment, se fac şi angajări de infirmiere (4) şi de infirmiere debutante (2). În  aceste cazuri dosarele de înscriere se depun până la data de 7 decembrie 2015.

Potrivit specialiştilor, reabilitarea neurologică este un domeniu aparte în medicina de recuperare pentru că porneşte de la următoarea premisă: afecţiunile neurologice sunt afecţiuni care dau cea mai mare invaliditate în cazul populaţiei adulte. O recuperare corectă trebuie începută chiar din stadiul acut, însă tratamentul trebuie continuat chiar şi după externarea din spital. Recuperarea neurologică trebuie efectuată de către o echipă multidisciplinară specializată într-un asemenea domeniu (medic neurolog, kinetoterapeut, fizioterapeut, terapeut ocupaţional, logoped, ortoped, asistent social). Recuperarea trebuie abordată diferit în funcţie de tipul bolii cauzatoare de deficit. Procesul de recuperare se concentrează în principal pe managementul dizabilităţii şi diminuarea handicapului şi mai puţin pe stabilirea diagnosticului. În acelaşi timp însă, diagnosticul reprezintă prima verigă a acestui proces, în funcţie de diagnostic stabilindu-se atât strategia de recuperare cât şi eventualele limitări în procesul de reabilitare. Multe dintre bolile neurologice se caracterizează prin agravarea lentă a simptomatologiei caracteristice. Procedurile recuperatorii în acest caz au ca scop menţinerea unui grad de autonomie şi întârzierea complicaţiilor cu risc vital. Combinarea terapiei neurologice specifice cu procedurile recuperatorii ameliorează deficitele, evită complicaţiile, grăbeşte atingerea unor parametri funcţionali perturbaţi, asigurând un anumit grad de autonomie. Kinetoterapia, alături de fizioterapie, joacă un rol deosebit în tratarea afecţiunilor neurologice, procedeele specifice fiind adaptate de la caz la caz. Programele kinetice vor fi adaptate diagnosticului şi etapei de evoluţie a suferinţelor. Fizioterapia foloseşte stimularea electrică, care implică aplicarea unui curent electric pe piele pentru a provoca o contracţie musculară ce va reduce durerea şi spasticitatea, în afecţiunile în care este prezentă şi va menţine limitele mişcărilor.

Geanina NICORESCU