Pediatria din Spitalul Judeţean Neamţ a ajuns subiect de presă, după ce o utilizatoare a unei reţele de socializare, a postat, ieri, un mesaj către un medic de la respectiva secţie: “Ruşine celor de la Spitalul Județean de urgență Piatra Neamţ, secția Pediatrie . Doamna doctor “…. ” să mă scuzați” că v-am trezit din somn dimineaţa la ora 4 jumătate când fetița mea de 2 luni plângea cât o țineau plămânii, şi, de ” obosită ” ce sunteţi, nu i-aţi făcut nimic . M-aţi plimbat prin curtea spitalului la -3 grade la ora 5 dimineaţa cu fetiţa în braţe că vă era prea somn să îmi consultați fata, să mă trimiteți la sectia O.R.L, făcând drumuri cu fata în brațe dintr-o parte în alta şi fără nici un rezultat . Mai aveți tupeul să îmi mai spuneți şi să ies afară cu fata din cabinet pe motiv că aveţi şi alti pacienți. Să vă fie ruşine, vă urez somn uşor în continuare !!!”
Postarea de venit repede virală, foarte multe comentarii referitoare la situaţii cel puţin asemănătoare şi foarte multe opinii s-au conturat pe marginea acestui subiect, astfel că instituţia Consiliului Judeţean, care în subordine Spitalul Judeţean va demara o anchetă. Într-un comunicat semnat de preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, se spune:
Referitor la informațiile apărute astăzi în presa locală și pe rețelele de socializare, în legatură cu o situație petrecută la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde o femeie care a ajuns la spital având copilul bolnav a fost tratată necorespunzător de către unul dintre medicii de gardă, doresc să precizez că am dispus de urgență demararea unei anchete interne pentru a afla cum s-au petrecut lucrurile.
În condițiile în care informațiile apărute în spațiul public se vor confirma, vă asigur că vor fi luate toate măsurile care se impun, iar cei vinovați de această situație vor fi sancționați.
Pentru o corectă informare asupra acestei situații, vă voi informa în permanență cu privire la rezultatele anchetei și măsurile dispuse”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
M.O.T.