Anchetă cu uși închise la DSP Neamţ

Printr-un document oficial primit la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, , s-a cerut, negru pe alb, „să se precizeze cine a asigurat conducerea Direcției din anul 2000 până în prezent”.

Documentul a apărut urmare  a unui control de la Ministerul Sănătăţii, care se derulează de mai multe zile în instituție, se pare că pe mai multe paliere. De la Ministerul Sănătății, controlul s-a prelungit la Poliție.

Surse din interiorul DSP susțin că  s-au cerut  documente, s-au emis și soluții privind  ”începerea urmăririi penale”, fără a se preciza, însă, împotriva cui și nici faptele pentru care s-a cerut această urmărire.

Ieri, pe la sediul DSP s-au perindat poliţişti şi nu numai. Brusc, lumea a intrat în şedinţe şi nu mai aveai cu cine discuta pe acest subiect. Purtătorul de cuvânt nu a dorit să facă precizări decât cu adresă scrisă pe Legea privind Liberul Acces la Informațiile Publice. Vom reveni.

G.N.