Dacă sunt atenţi, nemţenii pot să işi cumpere case şi maşini la preţuri foarte convenabile. Administraţia Financiară Neamţ scoate la licitaţie bunurile executate silit la preţuri fără concurenţă.
Autoutilitara N1, marca Dacia. Preţul de pornire a licitaţiei, exclusiv TVA, este de 4.170 lei. Licitaţia va avea loc în ziua de 27, luna Februarie, anul 2014, ora 11, în localitatea ROMAN, str. Piaţa Roman Vodă, nr. 1.
Clădire destinată spaţiu comercial, în suprafaţa construită de 216,32 mp,
situată în sat Oanţu, comuna Pangăraţi. Preţul de pornire a licitaţiei, exclusiv TVA este de 50.307 lei. Licitaţia va avea loc în ziua de 05.03.2014, ora 13, la sediul Administraţiei Judetene a Finanţelor Publice Neamţ, b-dul Traian nr. 19 bis. Preţul de pornire a licitaţiei, exclusiv TVA este de 50.307 lei.
Autoturism Dacia Logan. Preţul de pornire a licitaţiei, exclusiv TVA, este de 3.527 lei. Licitaţia va avea loc în ziua de 04.03.2014, ora 10, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ cu sediul în localitatea Piatra Neamţ, b-dul Traian nr. 19 bis.
Cine vrea să participe la astfel de licitaţii trebuie să ştie că se poate înscrie doar dacă face dovada plăţii de 10 % din preţul de pornire a licitaţiei.
Dacă proprietatea nu se vinde la prima licitaţie, preţul scade, la a doua licitaţie, cu 25% faţă de preţul evaluat, sau chiar până la 70% dacă se prezintă minimum două persoane şi, la a treia licitaţie, poate fi redus chiar şi la mai puţin de 50% din preţul de pornire, condiţia fiind aceeaşi: să se prezinte minimum doi licitatori.
Mai mult, imobilele executate silit pot fi cumpărate şi prin credite acordate de instituţiile care au scos bunurile respective la vânzare.
Persoana care a câştigat licitaţia are 30 de zile la dispoziţie să plătească întreaga sumă creditorului sau poate negocia plata în rate, în caz contrar pierde şi garanţia de 10%.
Andreea FLOREA