Ana Maria Grăpinoiu, locul 1 la Cupa României

am grapinoiuAna Maria Grăpinoiu, de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, a câştigat Cupa României la canotaj, ediţia 2015, după ce s-a impus în proba individuală de la Orşova, la juniori. Eleva antrenorului Valentin Gavril a reuşit un concurs foarte bun pe apa de la Orşova, din judeţul Mehedinţi, şi a depăşit net toate celelalte adversare din finală. Rezultatul de la finele săptămânii trecute confirmă încă o dată valoarea sportivei nemţene, care se impune şi într-o probă individuală, după ce, tot anul acesta, a cucerit medalia de aur la campionatele europene de la Racice, din Cehia, în proba de 4 vâsle. Descoperită de antrenorul Valentin Gavril şi originară din judeţul Bacău, Ana Maria Grăpinoiu a avut până acum rezultate foarte bine pe plan internaţional, la nivel de juniori, şi se anunţă o certitudine pentru viitorul lot al României de seniori. „Ana Maria a concurat foarte bine la Cupa României şi s-a impus în finală fără prea mari emoţii. Sportiva noastră se află într-o formă foarte bună, s-a văzut încă o dată munca pe care a depus-o la lotul naţional şi sperăm să aibă rezultate la fel de bune şi în continuare. Aşa cum am spus-o de multe ori, imnul cântă doar pentru locul 1 şi îmi doresc numai astfel de rezultate”, a spus antrenorul Valentin Gavril, totodată directorul de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ. Cel mai tare concurs din acest an pentru Ana Maria Grăpinoiu va fi Campionatul Mondial de Juniori, care va avea loc în perioada 5 – 9 august la Rio de Janeiro, oraş care anul viitor va găzdui cea de-a 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară. Tot la Cupa României de la Orşova, Alexandru Bârsan, de la CS Ceahlăul, a cucerit medalia de bronz tot la individual şi tot în competiţia juniorilor. Sportivul născut în comuna Dobreni a avut o concurenţă acerbă în finală şi în cele din urmă a cucerit un meritos loc 3. „Este un rezultat bun şi pentru Alex Bârsan, care anul acesta a cucerit şi medalia de argint la europenele din Cehia, în proba de 4 rame. Şi el va face parte din lotul României pentru mondialele din Brazilia, unde sperăm rezultate bune atât din partea lui cât şi a Anei Maria Grăpinoiu”, a mai spus Valentin Gavril. Până la plecarea în Brazilia, peste aproximativ o lună de zile, atât Ana Maria Grăpinoiu cât şi Alexandru Bârsan se vor pregăti în continuare la lotul naţional de la Snagov.