Amical util pentru ambele echipe

reunire 2015Ceahlăul Piatra Neamţ – Cetatea Tg. Neamţ 2 – 2 (0 – 0)

Ceahlăul Piatra Neamţ a încheiat la egalitate, scor 2 – 2, prima partidă de verificare din această vară şi de la reunirea lotului, susţinută pe teren propriu în compania echipei de ligă a treia, Cetatea Tg. Neamţ. Disputată sâmbătă, de la ora 10, pe terenul central, partida amicală dintre Ceahlăul şi Cetatea a fost una benefică pentru ambele combatante, care au început cam în acelaşi timp pregătirile pentru viitoarea ediţie de campionat în liga a doua, respectiv a treia. Meciul de sâmbătă a fost primul de verificare pentru elevii lui Costel Ilie din această vară, iar aceştia au reuşit un joc destul de bun în ambele reprize. După o primă repriză albă, încheiată la egalitate, 0 – 0, gazdele au deschis scorul în partea a doua prin mijlocaşul Sebastian Chitoşcă. Oaspeţii au replicat şi ei şi au reuşit să egaleze la 1, după golul lui Ihnatiuc, fostul jucător de la Ceahlăul II, care din această vară va evolua pentru formaţia de la poalele Cetăţii. Acelaşi Chitoşcă a adus Ceahlăul în avantaj, după ce a punctat pentru 2 – 1, însă ultimul cuvânt l-au avut elevii lui Dan Zavate şi Vali Avădanei, aceştia egalând încă o dată, la 2, după golul căpitanului Miron din lovitură de la 11 metri. S-a terminat 2 – 2, după un joc care i-au mulţumit pe tehnicienii echipei gazdă. „A fost un joc de început de pregătiri, iar scopul principal a fost acela de a-i integra pe cei 2 jucători sub 19 ani, pe care suntem obligaţi să îi folosim la fiecare meci. De asemenea, vrem să omogenizăm relaţiile de joc dintre jucători şi consider că a fost un antrenament bun. Nu ne-a interesat deloc rezultatul, dar e bine că am înscris de două ori, ne-am creat şi alte oportunităţi de a marca. Şi adversarul a marcat, a avut şi el alte ocazii, şi în concluzie suntem mulţumiţi de acest amical. Este o etapă în care trebuie să acumulăm în primul rând din punct de vedere fizic pentru că am început puţin mai târziu pregătirile şi ne aflăm într-o altă etapă. Vom încerca în continuare să disputăm meciuri din 3 în 3 zile, chiar şi la două zile pentru a ne apropia cât mai repede la ceea ce ne dorim. Campionatul începe destul de repede şi trebuie să fim în formă maximă la primul meci oficial”, a spus antrenorul secund, Radu Lefter. În amicalul de sâmbătă, tehnicienii pietreni au folosit şi un fotbalist italian, de doar 19 ani, Masella, care a evoluat pe postul de fundaş central. Ceahlăul a început partida cu Barna – Gheorghiu, Gorea, Masella, Margină – Tabacariu, Ştefănescu, Popadiuc, Drăghiceanu, Chitoşcă – Bobric, iar ulterior au mai intrat Calancea, Mateciuc, Călin, Stahie, Scăpău, Iovu, Barb, Lupei şi Pintilie. Antrenorul Costel Ilie testează în această perioadă şi un mijlocaş aflat în probe, Pătraşcu, fotbalist care a juca şi în Thailanda. De partea cealaltă, Cetatea Tg. Neamţ a început partida cu Morar – Varea, Rotaru, Giurgiuveanu, Huţanu, Ihnatiuc – Chirilă, Miron, Olariu – Curcă şi Spânache, iar după pauză au mai intrat Lungu, Sobariu, Lipovanu, Hârciog şi Pantilimon. „A fost un joc foarte util pentru noi, mai ales că am întâlnit o formaţie de nivel superior. Sunt mulţumit de rezultat, de atitudinea băieţilor, care în multe rânduri s-au ridicat la valoarea adversarului. Şi noi ne aflăn într-o etapă de acumulări fizice, testăm mai mulţi jucători pentru a găsi formula ideală pentru începutul de campionat”, a declarat antrenorul Daniel Zavate. Ceahlăul va susţine umrătoarea partidă de verificare marţi, de la ora 16.30, pe teren propriu, în compania colegei de elaşon, Bucovina Pojorâta, în timp ce Cetatea va întâlni marţi sau miercuri, la Tg. Neamţ, pe Petrotub Roman.

 

 

Amical reuşit pentru Petrotub

Aflaţi în plin cantonament în localitatea Agapia, fotbaliştii de la Petrotub Roman au încheiat săptămâna cu o partidă de verificare susţinută sâmbătă, de la ora 10, la Tg. Neamţ, în compania echipei de ligă a doua, SC Bacău. După un joc destul de disputat şi echilibrat, băcăoanii s-au impus în cele din urmă cu 2 – 1, după ce la pauză au condus cu 2 – 0. Elevii lui Cristi Popovici au deschis scorul în urma unei faze fixe, la o neatenţie a fotbaliştilor romaşcani, şi au făcut 2 – 0 din penalti, după ce în prealabil Pavel, fostul atacant de la FC Ceahlăul, a fost faultat în careu. În partea a doua, ambii tehnicieni au schimbat aproape în totalitate formulele de bază, iar elevii lui Gabi Ţapu au fost mult peste adversar, însă nu au marcat decât o singură dată prin Petrila, din lovitură de la 11 metri. S-a terminat 2 – 1 pentru SC Bacău, după un joc care l-a mulţumit în mare măsură pe principalul de la Roman. „Sunt mulţumit de joc, chiar şi cel din prima repriză, deşi atunci am primit cele două goluri. În partea a doua am fost mult peste adversar, cei drept şi ei au schimbat mulţi dintre titulari, dar asta nu ştirbeşte din meritele elevilor mei. Nu m-a interesat rezultatul, scopul principal al acestor partide amicale este acela de a corecta din greşelile pe care le facem. Sunt de asemenea mulţumit şi de cei 3 juniori de la Piatra Neamţ, portarul Rusu, Acuculiţei şi Samson, eu îi vreau pe toţi în lot şi sperăm să ajungem la un acord de colaboare cu cei de la FC Ceahlăul. Sunt de asemenea mulţumit şi de condiţiile de pregătire pe care le avem la Agapia, ne pregătim foarte bine fizic aici, şi tehnico-tactic la Tg. Neamţ”, a declarat Gabriel Ţapu. Tehnicienii romaşcani au început amicalul de sâmbătă cu următoarea formulă de echipă: Dornescu – Rotariu, Marin, Măgirescu, Lupuşoru – Petrila, Brăescu, Dutciuc, Popa, Sofroni – Ţapu, iar după pauză au intrat Rusu, Lucaci, Acuculiţei, Grigore, Rotaru, Furtună, Damian, Tofan şi Mintenaş. Singurul jucător care nu a fost folosit deloc a fost Samson, cel care acuză o uşoară problemă medicală, iar antrenorii nu au dorit să rişte. Pe data de 12 august, Petrotub va susţine primul meci oficial din noul sezon, în turul al treilea al Cupei României. Până atunci, marţi sau miercuri, Popa şi compania vor disputa o altă partidă test, la Tg. Neamţ, cu gazdele de la Cetatea.