* sancţiuni pentru lipsa analizelor specifice în depistarea infestării stupilor
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ a organizat, recent, o serie ce controale tematice pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor referitoare la producerea, colectarea şi comercializarea mierii de albine, de către micii producători înregistraţi sanitar- veterinar care comercializeză mierea în pieţe agroalimentare, la nivelul stupinelor şi la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul.
„Au fost efectuate un număr de 16 controale, respectiv la 4 producători particulari, 4 stupine, 3 magazine apicole şi 5 supermarketuri. Au fost aplicate 4 avertismente, pentru lipsă buletine analiză în vederea examenului pentru varooză”, ne-a transmis conducerea DSVSA Neamţ, prin Biroul de presă.
Varooza este o boală generată de acarieni, care poate afecta întreaga populaţie de albine şi se manifestă în tot cursul anului, dezvoltându-se în celulele cu puiet de trântor şi de lucrătoare. Specialiştii subliniază că acarianul Varroa Jacobsoni, are un ciclu evolutiv de 7-8 zile. Atunci cand puietul este prezent într-o colonie infestată cu varroa, durata de viaţă a parazitului este de 3-4 luni. În absenţa puietului, durata de viaţă poate fi mult mai lungă. Prezenţa parazitului în număr ridicat într-o singură colonie de albine contribuie la reinfestarea întregii stupine şi la apariţia simptomelor de parazitoză. Albinele parazitate prezintă stări de agitaţie, iar în hiperparazitism, populaţia familiei se diminuează drastic şi albinele părăsesc stupul, o mare parte din albinele eclozionate din puiet infestat sunt neviabile, cu aripi nedezvoltate, subponderale, cu malformaţii ale abdomenului şi picioarelor, incapabile de zbor.
Echipe de inspectori de la nivelul fiecărei Direcții Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene au efectuat controale oficiale în unităţile din sectorul mierii de albine, pe întregul lanț alimentar. În cadrul acestei tematici de control au fost verificate 2.284 de obiective: 1.801 stupine, 31 de centre de colectare a mierii, 45 de unități de procesare a mierii, precum și 406 de unități de vânzare cu amănuntul, care comercializează miere. La nivel naţional, deficienţele constatate de reprezentanţii DSVSA, în urma controalelor efectuate, au fost sancţionate prin aplicarea a 9 sancţiuni contravenţionale, care au însumat 36.700 de lei și emiterea a 312 de ordonanțe privind interzicerea desfășurării activității (OIA) pentru unități din sectorul mierii de albine.
Totodată, reprezentanții DSVSA au aplicat măsuri de reținere oficială/sechestru și au retras de la comercializare 200 de kg de miere de albine, a căror trasabilitate nu a putut fi demonstrată de către operatorul din sectorul alimentar.
Cu ocazia controalelor efectuate, inspectorii DSVSA au prelevat 176 de probe de miere de albine, atât de la nivelul producției primare și unităților de procesare a mierii, cât și din unitățile de vânzare cu amănuntul. Probele de miere prelevate în cadrul acestor controale tematice au fost analizate de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV) București pentru determinarea unor parametrii (hidroximetilfurfural – HMF, indice diastazic, indice polinic, zaharoza, zahăr invertit, umiditate, conductivitate electrică, aciditate, reziduuri de pesticide și medicamente). Urmare a examenelor efectuate de către IISPV, 147 probe de miere au avut rezultate corespunzătoare la toți parametrii analizați, iar 29 probe au avut rezultate neconforme cu cerințele legislației, la anumiți parametrii ( indice diastazic, indice polinic, hidroximetilfurfurol (HMF) etc.). Pentru loturile cu rezultate neconforme, reprezentanții DSVSA au dispus retragerea de la comercializare, dirijarea către unități de neutralizare și distrugerea acestora. Probele neconforme nu au fost depistate la producători din Neamţ, însă mierea din loturile identificate cu probleme ar fi putut ajunge şi în judeţul nostrum, prin lanţul de distribuţie.
Geanina NICORESCU