Ultima parte a anului 2015 a fost una încărcată și destul de solicitantă pentru Gheorghe Paisa, directorul DJST Neamțși antrenor al lotului național de radioamatorism. În calitate de antrenor național, Gheorghe Paisa a participat, în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie, la promovarea acestei discipline sportive în Vietnam, o țară din Asia în care radioamatorismul este aproape necunoscut. Alături de alți 2 colegi din țară, de la Buzău și Oradea, dar și de alte 17 persoane din țări europene, șeful de la DJST Neamț a primit această invitație, de a promova telegrafia viteză în țări mai slab dezvoltate, din partea Federației Internaționale de Radioamatorism. Reinstalat în funcția de șef al DJST Neamț la data de întâi martie 2015, Gheorghe Paisa este și antrenorul secției de radioamatorism de la CS Ceahlăul Piatra Neamț, iar în Vietnam, pe lângă cursurile pe care le-a susținut cu copii din orașul Da Nang, a cunoscut și o experiență destul de utilă, în condițiile în care a avut ocazia să viziteze locuri mai puțin cunoscute de europeni, precum cele din Vietnam, o țară aflată într-un larg proces de modernizare, după o perioadă foarte grea, atât economic cât și militar. Revenit acasă la jumătatea lunii trecute, Gheorghe Paisa se ocupă în această perioadă de organizarea galei de premiere a celor mai buni sportivi nemțeni în anul 2015. De principiu, Direcția de Sport Neamț vrea să organizeze această festivitate de premiere pe data de miercuri, 23 decembrie, de la ora 11, la sala de la CJ Neamț, însă până la această oră nu este nimic cert.
Reporter: Domnule Gheorghe Paisa, ați fost timp de două săptămâni în Vietnam, cu ce impresii ați venit de acolo?
G.P.: În perioada 31 octombrie – 11 noiembrie am fost plecat cu o delegație internațională în Vietnam, o delegație formată din 20 de persoane. Cei de la federația internațională și-au dat seama că au nevoie și de oameni tineri, mai energici și mai noi. Din România au fost delegate 3 persoane, toate propuse de Federația Română de Radioamatorism și am ajuns în Vietnam unde am găsit o țară extraordinar de frumoasă, însă din păcate foarte rău mediatizată, sau aproape deloc, în ceea ce privește educația și învățământul. Nu au ceva organizat ca oră de sport, practic lipsesc cu desăvârșire orele de sport și de activități fizice. Există și acolo o federație de radioamatorism, numai că federația numără cam vreo 20 de membrii, dintre care 4 sunt americani, care sunt stabiliți în Vietnam și așa au adus radioamatorismul în Vietnam. Nu este o ramură dezvoltată, pentru că nu sunt campionate, nu sunt competiții, practic nu au aproape niciun fel de activitate. Cred că am reușit să îmi fac datoria, am vizitat mai multe locuri, am vorbit cu copiii, toată lumea se uita la noi ca la niște extratereștrii, pentru că era ceva nou pentru ei față de ceea ce știu ei, ceva neobișnuit, însă nu toți erau nepregătiți, pentru că știau despre calculatoare, despre tablete, telefon, internet. Internetul este foarte dezvoltat acolo, mai ales că lângă ei e și Coreea de Sud, o țară foarte dezvoltată, care a pus stăpânire acolo cu tehnica digitală.
Rep.: Prin ceea ce le-ați spus și explicat, i-ați găsit pe vietnamezi deschis către această ramură sportivă?
G.P.: A fost destul de greu, pentru că atunci când le-am explicat de alfabetul morse sau de codul hometic internațional, au spus că de ce să le trebuiască, pentru există internet. Am fost împărățiți pe grupe și am mers în zone mai defavorizate ca să spun așa, eu am ajuns pe o insulă destul de măricică, cu o rezervație naturală foarte frumoasă, dar în care copiii, de luni până sâmbătă muncesc cu părinții, iar duminica se duc la așa-zisa școală care se află într-un templu și, după rugăciunea de dimineață, un profesor le povestește, îi învață să scrie, să socotească, îi învață noțiunile de bază. Acei copii au fost foarte entuziasmați de întâlnirea cu noi, le-am montat antene și echipamente acolo, și au fost foarte încântați mai ales când au auzit radioamatori din alte țări, pe calea undelor și li s-a părut straniu că se poate vorbi liber, fără telefon, fără nimic cu alți radioamatori. Cei de acolo de pe insulă au fost cei mai entuziasmați. În orașele mari, orașele mari fiind foarte dezvoltate și bine puse la punct, chiar dacă mai există comunism acolo, am găsit o bază sportivă foarte frumoasă, nu există în România așa ceva, extraordinar, făcută de japonezi, ca arhitectură, cu terenuri de tenis de iarbă, care, fiind aproape de Ecuator și de ocean, aveau ventilatoare pentru a le usca, a fost ceva inedit și pentru mine. Am mai fost în multe locuri din lumea asta, dar așa ceva ca aici nu am mai văzut nicăieri, să usuci terenul artificial. Am văzut și săli de sport pe care le-am vizitat, fiind ieșit din program, chiar dacă era destul de dificil de a ieși pe traseu, am avut permanent după noi escortă militară, nu pentru incidente, ci pentru că așa e regula acolo, foarte frumoase, numai din sticlă, cu panouri care coborau din tavan. La capitolul dotări erau foarte bine echipați, din păcate nu făceau sport. Cât am stat în Vietnam nu am văzut niciun copil pe terenul sau în sala de sport, mai mult turiști am văzut că jucau tenis seara în nocturnă. Turiștii închiriau și foloseau acele baze, europeni și australieni cei mai mulți. Acolo, toată lumea, de la copil până la bătrân, era preocupat în primul rând în a-și asigura ziua de mâine și traiul, munceau extraordinar de mult. Nu am văzut o țară în care să se muncească așa de mult.
Rep.: E posibil să repetați astfel de acțiuni și în alte țări mai slab dezvoltate?
G.P.: Teoretic da, în fiecare an federația internațională organizează un proiect. Acest proiect de popularizare a radioamatorismului în țările care nu au mai participat în ultimii ani 20 de ani la o competiție internațională a ajuns la cea de-a cincea ediție. S-a început în Nepal, Bangladesh, Brunei, Madagascar, anul trecut, și anul ăsta a fost Vietnam. Teoretic sunt două propuneri pentru anul viitor, Cambogia sau o țară din Africa. Dacă e să fie Cambogia, pentru că la toată lumea le-a plăcut această zonă a Asiei, iar Cambogia chiar este o zonă defavorizată, mi-ar plăcea să revin aici. Din Asia, la campionatele mondiale participă doar Kazahstan, Mongolia, Coreea de Sud, Japonia și China, în rest, cât e continentul acesta de mare, în ultimii 20 sau 25 de ani nu a mai fost prezentă nicio țară. Cam astea ar fi țările de acolo care participă și sunt zone care sunt chiar bogate, care au potențial, și în care s-ar practica foarte bine radioamatorismul. Așadar proiectul va continua în fiecare an, ca și la noi, se scoate la licitație proiectul, iar comitetul internațional va stabili unde se va merge. Așa că dacă voi fi din nou invitat, voi participa cu cea mai mare plăcere, mai ales că mi-am făcut o echipă de prieteni pe acea insulă, un irlandez și un francez, acesta din urmă de origine portugheză, cu care m-am împrietenit foarte tare și probabil relațiile vor continua și cu alte ocazii. Acum depinde și dacă federația internațională a fost mulțumită de activitatea mea pentru că fiind așa din rândul sportului a fost ceva foarte frumos. Eu cred că m-am descurat destul de bine și chiar pot să mă laud că m-am apropiat foarte bine de copii. Sunt foarte dificili copii de acolo, e greu de lucrat cu ei, probabil există acea reticență când li se vorbește în altă limbă. Dacă vorbești engleză și nu ești american, se uită la tine cu reticență. Dacă le spui că ești american ai devenit prietenul lor, intră în vorbă cu tine și încep să vorbească prin semne.
Rep.: Cum ați caracteriza rezultatele din acest an pentru România și sportivii secției de radioamatorism de la CS Ceahlău?
G.P.: Încă suntem în topul mondial în primele 3 echipe și de fapt acesta este și obiectivul nostru de a ne ține aproape de echipele Belarusului și a Rusiei. Echipa din Belarus crește de la an la an și ne determină psihic și fizic, anul acesta a făcut 3 recorduri mondiale. Noi, de la Bogdan Buzioanu din 2010, nu am mai făcut niciun record, iar recordul lui Buzoianu de atunci a fost depășit de 4 ori, în 2011 de un belarus, în 2012 de un bulgar, în 2013 de un sârb și anul ăsta tot de un belarus. Competiția internațională este din ce în ce mai acerbă, iar noi suntem obligați să rămânem aproape de ei, nu mai spun să-i mai depășim, nu mă mai gândesc să-i mai depășim, este foarte greu să mai depășești astfel de sportivi, măcar să ne ținem acolo în elită, mai ales că anul acesta am avut o surpriză extraordinară de la Kazahstan, care ne-a suflat locul 3 la individual, loc care era al nostru și pe care speram că îl vom obține. De asemenea, Moldova ne-a luat la junioare locul 3 la individual, sunt țări care cresc și ele și de aceea ne va fi din ce în mai greu. Dar asta este competiția, ne-am și obișnuit așa cu medalii multe. Am avut 4 sportivi de la CS Ceahlăul la lot, Mihaela Macsim la junioare 1, Lucian Cojocaru și Ionel Emilian la seniori, și pe Angelica Dumitru, la senioare. Toți au luat medalii de bronz, dar cu emoții, nu putem spune că nu am avut emoții la mondialele din Macedonia, unde Bulgaria a luat locul întâi la seniori, Belarus locul 2, noi pe 3, iar Rusia pe locul 4, dar aici este vorba și de foarte mare noroc.