Festivalul Brazilor Altfel se încheie astăzi, o dată cu premierea celor mai frumoase exemplare. Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ în parteneriat cu Librăriile Bibliopolis au iniţiat un proiect prin care elevii de la şcolile din judeţ au fost invitaţi să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă şi să-ţi pună creativitatea la treabă realizând brazi din materialele uzuale, reciclabile pe care le au la îndemână. Proiectul se doreşte a fi un exemplu de bună practică, care să ofere o soluţie în încercarea de a ocroti pădurile măcelărite acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi să arate că se poate sărbători Crăciunul la fel de frumos şi fără un brăduţ natural pe care după două săptămâni îl aruncăm.
Astăzi, proiectul a ajuns la faza premierii celor mai frumoase exemplare, ceremonia urmând a avea loc la sediul „Carmen Saeculare”, de la ora 12. Săptămâna viitoare, pe 18 decembrie, toţi brazii altfel realizaţi de tinerii noştri talentaţi vor fi expuşi pe platoul Curţii Domneşti, într-o expoziţie care să încânte sufletele pietrenilor, acum în prag de sărbători, dar şi de la care cei doritori vor putea să achiziţioneze unul potrivit cu gusturile artistice.
Cristina IORDACHE