Alimentarea cu apă de la Răucești, gata peste 40 de ani!

ILIE APOSTOEIE, primar Raucesti

* Lucrările au început acum 6 ani şi costă 58 de miliarde

* Anul aceste, primăria are doar un miliard pentru continuarea proiectului

Comuna Răucești a făcut parte din primul ”lot” de localități mențene care au beneficiat de fonduri consistente alocate pentru realizarea de aliementări cu apă în sistem centralizat. Dar, dacă ai rețea de apă într-un sat sau două nu poți să zici că-i rezolvată problema apei potabile la nivelul întregii comune. Musai trebuie făcută extinderea rețelei. Ceea ce s-a și întâmplat, cu ceva ani în urmă, și în comuna Răucești. Adică doar s-a început lucrarea. Întrebat de continuarea ei, primarul Ilie Apostoaie a oftat îndelung, a dat din mână a lehamete…”Avem o investiție începută de câțiva ani…Este vorba de extinderea rețelei de apă în satele Săvești și Oglinzi, lucrările sunt începute de vreo 6 ani. Valoarea totală a investiției se ridică la vreo 58 miliarde lei vechi. Până acum s-au alocat doar 18 miliarde lei vechi. Mai avem nevoie de 40 miliarde lei vechi. Anul acesta ne-a dat doar un miliard! Dacă se continuă în acest ritm, înseamnă că vom termina alimentarea cu apă peste… 40 de ani!”

De anul viitor se va da din nou drumul fondurilor europene destinate  agriculturii și dezvoltării rurale, sector în care alocările vor fi dintre cele mai mari. Dar, pentru apa de la Răucești, nici vorbă de vreo finanțare, după cum spune edilul: ”Aici e marea mea durere. Nu pot accesa fonduri europene pentru această investiție, pentru că lucrările sunt deja începute. Banii europeni se dau doar pentru investiții noi. Aici e marea problemă. Fonduri guvernamentale nu se aloca, ori dacă se dau, vin cu țârâita, iar fonduri europene nu putem primi. Nu ne permite legislația în vigoare.”

Primarul Ilie Apostoaie nu și-a luat total gândul de la fondurile europene. Mai ales că pentru investiții de interes public finanțările europene sunt integral nerambursabile. Deja se gândește la viitorul proiect aducător de bani europeni în Răucești. Atenția sa este îndreptată spre realizarea sistemului de canalizare în comună, o investiție foarte costisitoare, care se poate realiza numai cu bani europeni. Cu banii românești e mai greu. Deja s-a ”fript” cu fondurile ce trebuiau alocate pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă în satele Săvești și Oglinzi. În primii 6 ani de derulare a investiției, în medie, alocările financiare anuale au fost de câte 3 miliarde lei vechi, iar acum de numai un miliard. Până la 40 de miliarde cât mai trebuie ca să fie finalizată investiția, trebuie să mai treacă foarte mulți ani…Vreo patru decenii!

Tina CONDREA