Alertă de caniculă în Neamț!

*Astăzi, la Piatra Neamț, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va ajunge la pragul critic de 80 de unități *Mâine, în Neamț, ploile torențiale pot provoca inundații

În aceste zile, nemțenii se vor simți ca în cuptor, fiindcă temperaturile aerului pot ajunge chiar și până la 35 de grade Celsius, fapt confirmat și de autorități. În plus, mâine ploile torențiale pot provoca inundații în Neamț. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, vânt puternic și grindină.
Printr-o avertizare de cod galben, Administrația Națională de Meteorologie atenționează că astăzi, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării, inclusiv județul Neamț, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile aerului deosebit de ridicate.
Conform ANM, în perioada menționată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34…36 de grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade Celsius, îndeosebi în regiunile extracarpatice.
Pentru Moldova, Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, estimează că până în data de 2 iulie vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime care se va situa între 30 și 35 de grade Celsius, iar a minimelor între 17 și 20 de grade Celsius. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, valorile termice vor oscila în jurul celor normale pentru această dată. Astfel, media maximelor va fi între 26 și 29 de grade Celsius, iar cea a minimelor între 14 și 16 grade Celsius.
Averse și descărcări electrice vor putea să apară aproape în fiecare zi, dar mai frecvente se vor semnala între 1 și 5 iulie.

V. ANDRIEȘ