Alegerile pentru Primăria Doljești intră-n linie dreaptă

• PSD l-a desemnat candidat pe Iosif Șăitan

• ”Lupt pentru promovarea proiectelor care au fost propuse în vară de regretatul primar Gheorghiță Cojocaru”

 A început antrenamentul politic pentru alegerile parțiale din comuna Doljești, unde localnicii vor fi chemați la urne pe 3 februarie pentru a-și alege primarul.

PSD este primul care anunță că și-a desemnat candidat, în persoana lui Iosif Șăitan. Biroul comunal al PSD Doljești a organizat miercuri, 9 ianuarie, competiția internă pentru nominalizarea candidatului și, din cei trei social-democrați înscriși inițial, unul s-a retras, Ironim Blaj a obținut 4 voturi din partea colegilor, iar Iosif Șăitan, cu 9 voturi, a obținut statutul de candidat al PSD la funcția de primar de Doljești. Joi, 10 ianuarie, acesta a obținut și validarea în biroul permanent al PSD Neamț, iar până pe 14 ianuarie își va pregăti dosarul de candidatură.

 ”Ne organizăm în așa fel încât pe 20 ianuarie să declanșăm campania electorală care să ne conducă la câștigarea alegerilor și la continuitate, ținând seama de faptul că, din anul 1990, primăria din Doljești a fost condusă de către primari PSD”, au declarat oficialii PSD Neamț.

Iosif Șăitan are 65 de ani, este absolvent de Drept, iar din 1989 până în 2012 a ocupat postul de secretar al Consiliului local Doljești. Experiența adunată în domeniul administrației publice și colaborarea foarte bună cu fostul primar Gheorghe Cojocaru sunt doar două din atuurile cu care acesta intră în bătălie. ”Având peste 30 de ani experiență în administrație – lucrez din ’82 în primărie, iar din ’89 am fost secretar al comunei -, am considerat că pot face acest pas. Cunosc în amănunt problemele comunei, am participat la luarea unor decizii importante, am făcut echipă cu regretatul primar și sunt convins că, împreună cu domnul deputat Ioan Munteanu și cu domnul senator Ioan Chelaru, putem realiza multe. Lupt pentru promovarea proiectelor care au fost propuse și promise oamenilor în vară de fostul primar”, a declarat Iosif Șăitan.

Alegerile parțiale pentru funcția de primar al comunei au venit ca urmare a dispariției lui Gheorghe Cojocaru, răpus de o boală necruțătoare la mijlocul lunii septembrie 2012. De atunci, comuna a fost condusă în regim de interimat de viceprimarul Mihaela Adochiței.