Timp de două ore, sâmbătă la amiază, în parcarea Galeriei Mall din Piatra Neamţ a avut loc o campanie de prevenire organizată de Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ. Acţiunea derulată sub egida “Alege viaţa!” a fost dedicată promovării importanţei folosirii centurii de siguranţă şi a ultimelor noutăţi legislative în materie. Activitatea de sâmbătă s-a bucurat de sprijinul Companiei Autoştefan. Cei care s-au aflat între orele 13 – 15 la Galeria Mall au putut afla informaţii preţioase privind necesitatea utilizării centurii de siguranţă de către toţi pasagerii autovehicului şi importanţa utilizării dispozitivelor de fixare în scaune a copiilor în cursul transportului cu autoturismul. Potrivit normelor în vigoare, este obligatoriu protejarea copiilor pe parcursul deplasării cu un autovehicul prin dispositive de fixare în scaune, copiii cu o înălțime de până la 135 de centimetri trebuind să fie asiguraţi prin dispozitive (scaune de copii) omologate. Cei cu o înălțime de peste 135 de cm pot fi transportați în autovehicule doar dacă poartă centuri de siguranță pentru adulți, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau a feței, ori dacă sunt protejați cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. Abaterile de la aceste reguli sunt sancţionate cu amenzi pentru pasageri şi cu amenzi şi puncte de penalizare pentru şoferi.
Cristina IORDACHE