ALDE Neamț și-a desemnat candidatul pentru Primăria Bicaz

vice Bicaz Iacoban Sapunaru01_resize* După trei mandate de viceprimar, Mihai Săpunaru vrea primar

Mihai Săpunaru este candidatul formațiunii politice ALDE Neamț pentru funcția de primar al orașului Bicaz. După douăzeci de ani petrecuți în administrație, el având nu mai puțin de cinci mandate de ales loc la activ, din care trei de viceprimar, Mihai Săpunaru își dorește și un mandat în cea mai înaltă funcție din administrația locală bicăjeană. Constantin Iacoban, coordonatorul campaniei electorale ALDE Neamț pentru localele din iunie, a declarat că pe Mihai Săpunaru îl recomandă în special experiența în administrație, faptul că îi sunt cunoscute toate problemele orașului și că este un om știut de către toți cetățenii din orașul de sub baraj. De asemenea, Constantin Iacoban a precizat că Mihai Săpunaru va fi susținut de colegul ALDE din Consiliul Local Bicaz, Ioan Bârjovanu, care este și președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz. „Consider că sprijinul pe care ni-l acordă Ioan Bârjovanu se datorează și ajutorului pe care l-am oferit Spitalului Bicaz atâta vreme cât am fost președintele Consiliului Județean Neamț“, a spus Constantin Iacoban.(M.B.)