ALDE Neamț scoate în competiție cei mai buni candidați pentru primăriile Pipirig și Bălțătești

Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE Neamț a desemnat competitorii pentru alegerile înainte de termen pentru funcția de primar din comunele Pipirig și Bălțătești. Aceștia sunt Grigore Agapie și, respectiv, Gheorghe Timofte.
Conform unei informări sosite pe adresa redacției, Grigore Agapie s-a născut la data de 20.03.1964 în comuna în care vrea să obțină funcția de primar, are domiciliul în satul Pluton din aceeași comună, are profesia și ocupația de inginer silvic, este căsătorit și are doi copii.
În cursa pentru funcția de primar al comunei Bălțătești, ALDE l-a desemnat pe Gheorghe Timofte, care s-a născut la data de 08.06.1958, în comuna în care își are și domiciliul și în care candidează, este de profesie electromecanic, iar ocupația îi este de operator stație betoane. Este căsătorit și are un copil. (Z.C.)