Judeţul Neamţ a traversat cu bine CODUL PORTOCALIU pe sistemul hidrologic care a fost în vigoare în acest week-end iar numărul redus de efecte ale calamităţilor (nici ele foarte puternice) poate fi pus şi pe seama unei mai bune implicări a autorităţilor locale.
Unul din subiectele pe care nu au mai fost probleme (ca acum jumătate de lună) a fost respectarea de către cei de la Primăriile de comune a ordinului privind institutirea permanenţei în instituţii. Dacă la mijlocul lunii mai, prefectul anunţase că verificările au dus la concluzia că în unele localităţi “starea de alarmă” era, parcă, facultativă, de data asta Vlad Angheluţă nu a mai făcut public nicio “listă neagră”.
“Aceste verificări sunt realizate de către cei de la ISU Neamţ. Acum nu mi-au comunicat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă nicio neconcordanţă deci nici eu nu am ce să reproşez”, a spus, franc, prefectul Angheluţă.
La puţin timp după inundaţiile din 15-16 mai, reprezentantul Guvernului în teritoriu a menţionat vreo 4 Primării din judeţ unde „permanenţa” era realizată doar theoretic, nu şi practic.
De fapt, acest serviciu de permanenţă este una dintre pârghiile foarte importante care realizează comunicarea în caz de nevoie între o comunitate afectată de calamităţi şi instituţiile statului care trebuie să asigure sprijin (Prefectură, ISU). De când cu telefoanele mobile, unii primari au impresia că dacă ei şi şefii Serviciilor de Voluntari din comune au mobile şi numerele respective sunt în bazele de date oficiale, serviciul de permanenţă ar fi în plus. Practica a dovedit însă că telefonul fix rămâne în continuare sfânt pentru că fie sunt zone în localităţi în care semnalul are probleme sau nu există (şi primarul se poate afla acolo, deci nu poate comunica cu instituţiile judeţene), fie pot apărea avarii în sistemele firmelor de telefonie mobilă.
La serviciul de permanenţă dintr-o Primărie de comună se poate afla un angajat al instituţiei sau un voluntar din cadrul Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de urgenţă, departament care există în cadrul fiecărei Primării.
Această „permanenţă” şi-a dovedit de multe ori utilitatea. Spre o localitate poate pleca, la un moment dat, o maşină de pompieri sau o salvare şi e nevoie de un contact repetat cu cineva din zonă pentru a explica detaliile unei rute sau (în caz de calamitate când se poate surpa un drum sau poate deveni inoperabil un pod) o variant de rută ocolitoare. Dacă apelantul iniţial nu mai răspunde la telefon (a ajuns într-o zonă fără semnal, i s-a descărcat bateria etc), salvatorii plecaţi la faţa locului pot pierde minute preţioase (sau chiar mai mult) până ajung la cei care au nevoie de ei. Cine suferă? Cetăţeanul care, pe bună dreptate, aşteaptă ca instituţia statului să-l ajute, să-l salveze. Iar de multe ori, problema celui care aşteaptă sprijin poate fi una de viaţă şi de moarte…
D. VINCA