“O tragedie! Ferească Dumnezeu!”
Un microbuz cu aproape 3 tone de ajutoare a plecat în această dimineață din Piatra Neamț, cu destinația Pechea – Galați. Comuna respectivă a fost lovită, la mijlocul lunii septembrie de inundații fără precedent. Timp de două zile, viiturile au măturat practic aproape 130 de locuințe și au obligat autoritățile la evacuarea localității.
Ajutoarele trimise azi au fost strânse de Primăria Piatra Neamț la inițiativa viceprimarului Adrian Grigoraș. Punctul de colectare a fost la Centrul Social ”Împreună”, de pe strada Gavriil Galinescu din Piatra Neamț. Pietrenii solidari au donat diverse produse, de la pături, calorifere electrice, alimente neperisabile (ulei, zahăr, conserve de carne sau de fructe și legume) până la îmbrăcăminte și chiar rechizite școlare.
”Practic, inițiativa a venit de la populație. Eu doar am fost cureaua de transmisie care a demarat acțiunea de colectare. Au fost oameni cu simț civic care la acel moment, în septembrie, văzând la televizor ce calvar trăiesc acei creștini, au sunat la primărie, alții m-au oprit pe stradă și mi-au spus că trebuie să facem ceva. Au fost chiar și câteva propuneri pe site-ul domnuleprimar.ro. Odată stabilită acțiunea, apoi a fost implicarea colegilor de la Direcția de Asistență Socială, care au identificat spațiul de la Fostele Școli Normale și s-au ocupat cu primirea și centralizarea acestor ajutoare. Am ales comuna Pechea ca destinație a transportului nostru în urma consultărilor telefonice pe care le-am avut cu Prefectura Galați. Vreau să mulțumesc pentru solidaritatea dovedită tuturor celor care au făcut donații, persoanelor, firmelor și, de asemenea, societății care a pus la dispoziție microbuzul pentru transport”, a precizat viceprimarul Grigoraș.
Cunoscută pe plan național mai ales după performanțele sportive ale pugilistului Lucian Bute, comuna Pechea a fost una din localitățile gălățene cele mai afectate de inundațiile din septembrie. Apele au lovit mai întâi în ziua de 12 septembrie, fiind afectate circa 30 de locuințe. A doua viitură puternică, cea din noaptea de 13 spre 14 septembrie aproape a culcat la pământ peste 100 de case. Aproape toată localitatea a fost evacuată în seara zilei de 13 septembrie de către autorități, la fața locului fiind trimiși în sprijin sute de jandarmi și militari de la Batalionul 300 Infanterie.
Daniel VINCA
Lucian Bute: ”Ferească Dumnezeu!”
„În situaţii de genul acesta nici nu ai cuvinte ce să spui. Ferească Dumnezeu! A fost îngrozitor pentru cei care au trăit fenomenul ăsta. Când vezi la televizor şi îţi imaginezi… Sunt prieteni, colegi de-ai mei de când am început boxul. Pur şi simplu li s-a dărâmat casa. Am mai făcut o acţiune cu ceva oameni de afaceri din Galaţi, am dus tiruri cu materiale de construcţii. Facem şi noi ceea ce putem. Nu eram în Pechea când s-a întâmplat. Mi se ridica părul pe mâini când am văzut ce e acolo. Chiar una din surori era acolo, pe vale”, spune boxerul gălăţean. (sursa: Adevărul / 18.09.2013)
Tot respectul, pentru toti semenii de pretutindeni care infaptuiesc, zi de zi, solidaritate, in fiecare colt al lumii. Doamne ajuta.