De Paște, elevii și preșcolarii din cartierul Văleni din Piatra Neamț vor primi rechizite și hăinuțe noi. Primăria va fi în rolul de ”iepuraș” și prin intermediul unor parteneriate cu mai multe fundații și asociații, va încerca să-i ajute pe copiii proveniți din familiile nevoiașe din cartierele pietrene Speranța și Văleni. Dacă prichindeii din Speranța vor fi ajutați de municipalitate în colaborare cu Biserica, pentru acțiuni concrete ce prevăd integrarea socială, cei din cartierul Văleni vor primi pachete cu rechizite și haine. Potrivit viceprimarului Aurelia Simionică, cea care a avut o astfel de inițiativă, în momentul de față, se lucrează la o bază de date pentru a se vedea câți copii și adolescenți au nevoie de un astfel de ajutor. Inițiativa urmează a fi supusă aprobării Consiliului Local Piatra Neamț, pentru că presupune anumite costuri.
”Pentru proiectul din Speranța, primăria pune la dispoziție anumite spații pentru copiii și adolescenții proveniți din familii defavorizate. Este vorba despre un parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță din Parohia Săvinești. Pentru proiectul ce vizează preșcolarii și elevii din cartierul Văleni- aproximativ 160 de copii- se pune la punct baza de date, pentru a-i putea sprijini cu rechizite și hăinuțe, cu ocazia sărbătorilor Pascale”, a explicat Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.
Irina ȘTEFĂNESCU