* Toboșarul Adrian Rugină, pietreanul care a murit în incendiul din București încercând să-i salveze pe alții, ar putea deveni Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra Neamț, propunerea aparținându-i consilierului local Cătălin Misăilă *Pietreanul a primit deja, post-mortem, gradul de Cavaler din partea președintelui Iohannis
Adrian Rugină, unul dintre cei doi pietreni care a decedat în incendiul din clubul bucureștean, alături de Costi Ignat, ar putea deveni Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra Neamț.
Consilierul local Cătălin Misăilă își dorește ca numele lui Adrian Rugină să nu fie uitat, motiv pentru care a propus acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra Neamț pietreanului care și-a pierdut viața pe 30 octombrie. „Chiar astăzi (n. red. marți, 3 noiembrie) am fost la Primărie și am vorbit despre asta. Pregătesc proiectul și îl voi supune votului colegilor din Consiliul Local în prima ședință. Este un erou pentru că a salvat cinci vieți cu prețul propriei vieți. Curajul său a fost recunoscut de însuși președintele țării, așa că nu văd de ce nu poate fi și Cetățean de Onoare al orașului Piatra Neamț. Adrian Rugină era pietrean, a învățat la Colegiul «Petru Rareș» și a făcut un gest pe care nu mulți cred că am avea curajul să-l facem în astfel de situații. Din păcate, și-a pierdut viața, dar îmi doresc ca măcar numele lui să nu fie uitat de pietreni“, a declarat consilierul local Cătălin Misăilă.
Adrian Rugină a primit deja, post-mortem, Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Cavaler. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit post-mortem Ordinul Național «Pentru Merit» în grad de Cavaler lui Claudiu Petre și lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul și dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul «Colectiv» din Bucureşti, încercând salvarea mai multor vieți cu prețul sacrificiului suprem“, se arată într-un comunicat emis de Departamentul Comunicare Publică al Președinției României.
Andreea AMARIEI