Scriitorul Adrian Romilă îşi va lansa joi, 16 mai, la Casa Dosoftei din Iaşi, în cadrul “Salonului de literatură”, proaspătul său roman “În drum spre sud. Roman de aventură”, apărut la sfârşitul anului trecut la Editura “Brumar” din Timişoara.
Adrian G. Romila este membru al Uniunii Scriitorilor, trăieşte în judeţul Neamţ, s-a născut la 29 septembrie 1974, la Piatra-Neamţ, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, secţia română-latină, cu un master în literatură comparată şi folclor, şi este profesor la Liceul de artă Piatra Neamţ. Volumul său, ”Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie” (Timpul, Iaşi, 2009) a obținut premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. În 2010 a publicat volumul de eseuri de critică literară ”De-a dragostea și drumul. Stații de lectură” (Eikon, Cluj -Napoca). În 2011 a fost distins cu premiul pentru critică literară de către revista ”Luceafărul de dimineață” din București.
Cartea va fi prezentată de universitarii ieşeni Bogdan Creţu şi Doris Mironescu. Moderatorii întâlnirii vor fi scriitorii Liviu Antonesei, Şerban Axinte şi Mirel Cană. În aceeaşi seară, în cadrul salonului vor recita versuri din creaţia lor poetele Ioana Miron şi Livia Iacob. De remarcat că printre protagoniştii întâlnirii de la „Salonul de literatură” ieşean, trei nume sunt din Neamţ, autorul cărţii lansate, universitarul Doris Mironescu şi poeta Livia Iacob.