1Cunoscutul şi talentatul scriitor nemţean Adrian Alui Gheorghe va fi noul director adjunct al ICR-Praga.
Potrivit unui comunicat de presă trimis ieri redacţiei noastre de către Gheorghe Brăescu director fondator al
Asociaţiei Teatrului Folcloric V
din Romania şi Republica Moldova “directorii şi directorii adjuncţi propusi pentru reprezentantele ICR din străinătate au primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate.
Numirea directorilor şi directorilor adjuncţi ai reprezentanţelor Institutului Cultural Roman din străinatate a ajuns, în faţa Comisiilor Senatului. În conformitate cu Legea 356/2003, Institutul Cultural Român, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Academia Română au transmis propunerile convenite către Comisia de Cultură şi Media şi cea de Politică Externă din Senatul României urmând ca acestea să procedeze la audierea celor nominalizaţi, în vederea desemnării lor conform legii.
Pe 5 decembrie, au fost audiaţi candidaţii propuşi pentru posturile de directori şi directori adjuncţi pentru mai multe reprezentanţe din străinatate ale Institutului Cultural Român.
În urma analizării activităţii şi a prestaţiei în faţa comisiilor reunite, toate persoanele propuse au primit aviz favorabil.
Lista candidatilor care au primis aviz favorabil din partea celor două comisii ale Senatului României
(Comisia pentru cultura si media si Comisia pentru politica externa): 1.Carmen Ducaru – ICR Bruxelles (Director) 2. Valeriu Matei – ICR Chisinau (Director) 3. Claudiu Florian – ICR Berlin (Director) 4. Daniel Nicolescu – ICR Lisabona (Director) 5. Doina Marian – ICR Paris (Director 6. Grigore Arbore Popescu – IRCCU Venetia (Director) 7. Solomon Martin – ICR Tel-Aviv (Director) 8. Rudolf Dinu – Accademia din Romania (Director) 9. Bogdan Popescu – ICR Stockholm (Director) 10. Gelu Savonea – ICR Lisabona (Director adjunct) 11. Oana Iuliana Bosca Malin – Accademia di Romania (Director adjunct) 12. Pietrareanu Adriana – ICR Bruxelles (Director adjunct) 13. Bordeianu Catalin Ion – ICR Chisinau (Director adjunct) 14. Cleopatra Lorintiu – ICR Tel – Aviv (Director adjunct) 15. ADRIAN ALUI GHEORGHE-ICR PRAGA (DIRECTOR ADJUNCT) 16. Mihai Dranga – ICR Varsovia (Director adjunct)
Conform Legii nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, la articolul 18, punctul 3: „Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură şi media şi al Comisiei pentru politica externa ale Senatului, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe, al ministrului Culturii si al presedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reinnoirii pentru inca un mandat; directorul Accademia di Romania din Roma şi cel al Institutului Cultural Roman si de Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române”.
A.A.G. (n. 06.07.1958 în Topolița–Grumăzești, jud. Neamț) este fiul lui Constantin (funcționar agricol) și al Mariei Alui Gheorghe (casnică, născută Silea). După studiile de la liceul „Calistrat Hogaș”, din Piatra Neamț (1977–1982), a urmat Facultatea de Filologie (secția Română–Limbi clasice) a Universității „Al.I. Cuza”, din Iași, între 1983–1987. Doctor în Filologie din anul 2004, cu teza Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului. A practicat meseriile de operator chimist (1976–1978), miner în Valea Jiului (1979–1980), profesor (1982–1989), ziarist (1990), consilier cultural (1991–1992), director al Complexului Muzeal Neamț (1992–1994), director al Direcției pentru Cultură a Județului Neamț din 1996, cu mici întreruperi, până în anul 2013. A fost deputat de Neamț, o parte din mandat, în legislatura 2004–2008. Profesor asociat la Facultatea de Muzică din Piatra-Neamț, filială a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, din anul 2005 și pînă în prezent. În prezent este directorul Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț.
* *
Debut publicistic cu un grupaj de poeme în revista „Cronica” (1974) și primă apariție editorială cu volumul Ceremonii insidioase (1985). Este membru al PEN-clubului din România și al U.S. din România, al cărei Premiu pentru poezie l-a obținut pe anul 2001.
Premii și distincții (selectiv)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2001, pentru volumul de poezie „Îngerul căzut”; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, pentru volumele: „Cîntece de îngropat pe cei vii” (1993), „Titanic șvaițer. Momente și schițe” (1994), “Complicitate” (1998), “Goliath”(1999), “ România pe înțelesul tuturor “ (2004), pentru îngrijirea ediției “Carnete maro” (volumele I-IV) de Aurel Dumitrașcu (2006), pentru volumul de poezie „Paznicul ploii” (2010), pentru romanul „Urma” (2013); Premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de poezie de la Desești pentru volumul „Intimitatea absenței” (1992) și pentru volumul „Îngerul căzut” (2002); Premiul Salonului Internațional de Carte de la Oradea pentru „Titanic șvaițer. Momente și schițe” (1997) și „Complicitate” (1998); Premiul de excelență al revistei “Convorbiri literare” (1999); Premiul „George Bacovia” al revistei “Ateneu” pentru întreaga activitate literară (2000); Premiul „Hyperion” al Ministerului Culturii din România și al Fundației Culturale „Hyperion” pentru volumul „Îngerul căzut” (Ipotești, 2002); Premiul Festivalului de literatură româno-canadian « Ronald Gasparic » (Iași, 2008); Premiul Național de Poezie „Poesis”, Satu Mare, octombrie, 2008; Premiul „Balcanica” al poeților din Balcani, Brăila, 2010; Meritul Cultural în grad de Cavaler, grad A, în anul 2000 și Meritul Cultural în grad de Ofițer, grad A, în anul 2010; Cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț din 2005;
(Fișă de dicționar realizată de Vasile Spiridon pentru Dicționarul Academiei Române)