Adolescentă bătută și violată de tatăl vitreg

Viol (2)Tragedie de nedescris în viața unei adolescente dintr-o comună din zona Piatra Neamț.

Rămasă cu frățiorii mai mici după ce mama a plecat să muncească în străinătate pentru a asigura cele necesare traiului acasă, fata a ajuns la cheremul tatălui vitreg. În loc să caute de muncă și să aibă grijă de copii, acesta a încercat s-o abuzeze și, fiindcă fata s-a opus, a lovit-o, apoi a violat-o. După ce a scăpat de nemernic, fata a cerut ajutor la 112. „La ora 2:42 s-a intervenit la o sesizare privind victima unei agresiuni fizice și sexuale, de sex feminin, 16 ani, care a fost transportată de un echipaj cu asistent medical la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț“, a declarat dr. Nona Tărâță, directorul medical al Serviciului județean de Ambulanță.

Un echipaj de poliție a făcut primele cercetări în acest caz tulburător. Polițiștii au mers la locuință și l-au condus apoi la sediu pentru audieri pe bărbatul în vârstă de 38 de ani. „În urma sesizării, o echipă operativă s-a deplasat la fața locului, unde a identificat bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei victime în vârstă de 15 ani. Acesta a fost preluat și condus la sediu pentru audieri, reținut pentru 24 de ore și urmează ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț să dispună asupra propunerii luării unei măsuri preventive“, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Audierile au durat câteva ore, iar anchetatorii urmează să intre în posesia constatării medico-legale asupra stării victimei. „La unitatea noastră s-a înregistrat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore de 15 ani. Audierile sunt în curs, suspectul a fost reținut și cel mai probabil se va merge la instanță cu propunere de arestare preventivă“, a declarat Mugurel Laurențiu George Darie, prim-procuror adjunct al Parchetului Piatra Neamț.

Pe lângă ancheta autorităților judiciare, se va derula cel mai probabil și o anchetă socială în acest caz care să stabilească în grija cui rămân acești copii. (G.N., C.I.)