Un băiat de 16 ani a fost victima unei tâlhării în ziua de 22 martie, în Roman.
Agresorul, în vârstă de 22 de ani, a fost impresionat în cele din urmă de rugămințile băiatului și, gândindu-se că va scăpa, i-a înapoiat bunurile. Când a ajuns acasă, băiatul a spus părinților ce a pățit și ei au decis să reclame la poliție, pentru ca autorul să fie găsit și împiedicat să mai comită astfel de fapte.
Suspectul a fost găsit de polițiști a doua zi și reținut. „În ziua de 23 martie 2016, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au reținut un tânăr de 22 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În urma cercetărilor efectuate cu privire la faptul că în ziua de 22 martie 2016 un minor de 16 ani, din Roman, a fost deposedat de bunuri prin folosirea violenței, a fost identificat și depistat tânărul de 22 de ani, din localitate, care ar fi săvârșit fapta, iar imediat după ar fi returnat bunurile victimei la solicitarea acesteia“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat Parchetului Judecătoriei Roman cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. (C.I.)