Adolescent înecat duminică în Siret

inecat*Cadavrul a fost găsit ieri de pompierii romaşcani

Valul de tragedii legate de apă a continuat duminică, 14 iunie, când un băiat de 14 ani s-a înecat în apele Siretului, la Luţca, în comuna Sagna. Tânărul era împreună cu trei prieteni la scăldat şi la un moment dat a ţipat după ajutor, nemaiputându-se menţine la suprafaţă. Unul dintre prieteni, în vârstă de 16 ani, a încercat să-l scoată din apă, dar curenţii erau foarte puternici şi a renunţat, riscând să fie el însuşi tras.

În jurul orei 15 s-a dat alarma pompierilor după sesizarea la 112. Imediat o echipă de cinci subofiţeri de la Roman cu o autospecială şi barca pneumatică s-a deplasat la faţa locului. Căutările s-au făcut la câteva sute de metri în aval de podul de la Luţca, acolo unde a fost văzut ultima oară băiatul. Până la lăsarea întunericului pompierii au răscolit fundul apei, dar în zadar.

Luni, în jurul orei 12, după ce misiunea a fost reluată de la primele ore, militarii au găsit corpul neînsufleţit al băiatului într-o zonă adâncă a Siretului, într-un cot al cursului unde apa are adâncimi de câţiva metri şi curenţii sunt extrem de puternici. „Cadavrul a fost predat şi transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei”, a mai spus sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Scafandrii din cadrul ISU şi pompierii pietreni au continuat şi ieri căutările în apa Bistriţei a celuilalt tânăr înecat vineri seara, în zona Stejaru, comuna Vaduri. „Până în acest moment (n.n. – ieri după-amiază) nu a fost găsit trupul tânărului de 17 ani, dar căutările continuă, un echipaj de militari cu barca pneumatică şi scafandrii de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ fiind acolo în această misiune”, a precizat ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Cristina Iordache