Adio subvenţie, dacă ai maşină peste 1600 cmc

Un cititor al cotidianului nostru din Piatra Neamţ, Marian Vrânceanu, doreşte să afle dacă poate beneficia de ajutorul la încălzire, în condiţiile în care deţine un autoturism vechi de 15 ani cu o capacitate cilindrică de 1900 cmc, iar venitul brut pe membru de familie este de 452 de lei.

Solicitanţii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor cu gaze naturale sau lemne de foc trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii pentru a deveni beneficiari: venitul net lunar pe membru de familie să fie în valoare maximă de 615  lei, conform prevederilor  Ordonanţei de Urgenţă nr. 70/2011, Primăria  Piatra Neamţ a dus această limită, prin hotărâre de consiliu local până la 1.300 de lei; să nu deţină bunuri imobile, mobile, terenuri şi animale, respectiv păsări peste limitele prevăzute în declaraţia pe propria răspundere, anexată cererii pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.

În cazul domnului Vrânceanu, deoarece capacitatea cilindrică a maşinii depăşeşte 1600 cmc, nu poate beneficia de subvenţia de la bugetul de stat, însă poate beneficia de subvenţia acordată de primărie, dacă este în sistemul centralizat de încălzire. Este obligatorie prezentarea unei copii a facturii pentru gazele naturale, din care să rezulte codul clientului.