Activitățile independente după noul Cod Fiscal

agent*Agenții de asigurări se înregistrează fiscal

Odată cu redefinirea instituției de activitate independentă, care prin noul Cod Fiscal este definită ca fiind orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, au apărut noutăți și în ce privește înregistrarea fiscală a agenților de asigurări.

Administrația Finanțelor Publice Neamț precizează că înregistrarea fiscală a agenților de asigurări se face la organul fiscal: ,,Înregistrarea fiscală a agenţilor de asigurări se face la organul fiscal competent, nefiind obligatorie înregistrarea fiscală prin oficiile registrului comerţului. Din coroborarea prevederilor legale în vigoare, rezultă că agenţii de asigurări se înregistrează la organul fiscal competent, nefiind obligatorie înregistrarea fiscală prin oficiile registrului comerţului. Pentru înregistrare, contribuabilii trebuie să depună la organul fiscal formularul 070 – „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere” conform modelului aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr.979 bis din 30.12.2015″, a declarat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al AFP Neamț.

Înregistrarea fiscală se face ca pentru orice persoană care desfășoară activitate independentă. Criteriile după care se stabilește caracterul independent al unei activități economice sunt șapte, din care contribuabilul trebuie să îndeplinească minim 4. Criteriile, așa cum sunt prevăzute prin Codul Fiscal sunt:

-persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;

-persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;

-riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizica ce desfăşoară activitatea;

-activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;

-activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;

-persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;

-persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.

Cristina Iordache