Ministerul Educației a publicat Calendarul Activităților Educative Naționale din 2016, ca urmare a concursului de proiecte organizat anul trecut. În acest calendar sunt cuprinse atât concursuri cât și festivaluri organizate în școli și colegii din județul Neamț, ceea ce denotă o implicare activă a dascălilor și a elevilor, deopotrivă, în activități educative competiționale.
Trebuie subliniat că în luna septembrie a fiecărui an se lansează Apelul de propuneri pentru CAEN, pentru anul calendaristic următor, publicat pe site-ul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Apelul de propuneri conține Formularul de aplicație, Fișa de evaluare, Criterii de eligibilitate, Criterii de evaluare, termene și condiții de participare la concursul de proiecte educative extrașcolare, alte precizări pentru anul școlar respectiv. Domeniile de încadrare a proiectelor sunt: artistic (cu subdomeniile arte vizuale, teatru, literatură, folclor, tradiții și obiceiuri), culturi și civilizații, muzică, dans, ecologie și protecția mediului, educație civică, sportiv-turistic, tehnic și științific. Ulterior, o comisie de specialitate decide care sunt activitățile care pot face parte din Calendarul Activităților Educative Naționale. În calendarul din 2016 sunt menționate următoarele proiecte organizate de unități școlare de pe teritoriul județului Neamț: Concurs național interdisciplinar Soarele și Planeta Albastră, organizat în luna mai de Clubul Copiilor Târgu Neamț; Concurs național epistolar – Homo faber, organizat în iunie de Colegiul Tehnic „Miron Costin“ Roman; Concurs național de creație Calistrat Hogaș, susținut în luna mai de Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ Piatra Neamț; Festival-concurs național Copilărie, leagăn fericit, care va avea loc în aprilie, la Liceul Tehnologic „Ion Creangă“ Pipirig; Concurs național interdisciplinar Descoperă monumentele românești – în aprilie, la Liceul Tehnologic „Ion Creangă“ Pipirig Neamț; Concurs național de referate și comunicări științifice – cu participare internațională Ștefan Procopiu, aprilie, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra Neamț; Concurs național Tinerii de azi, antreprenorii de mâine – programat pentru luna decembrie, la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț; Concurs național de automodele Cupa Bicazului, care va avea loc în august, la Palatul Copiilor Piatra Neamț, filiala Bicaz, și Concurs național tehnico-științific Hai în viitor!, programat în luna mai, la Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra-Neamț.
Geanina NICORESCU