*Pași de urmat, greșeli de evitat!
Perioada octombrie-noiembrie este cea mai indicată pentru a planta vița de vie. Pentru reușită, este bună consultarea unui specialist care să spună care sunt cele mai bune soiuri pentru climă și altitudinea unde va fi plantată vița de vie. Este indicată alegerea soiurilor de masă, cum ar fi Cardinal, Chasselas Dore, Hamburg, care au avantajul că se coc repede, de regulă prin luna august, dar sunt și ceva mai rezistenți decât cei pentru vin. Iată ce pași trebuie să urmați pentru ca butașii să se prindă 100%.
*Alegeți terenul potrivit!
Vița de vie nu „merge“ pe orice teren. Nu sunt indicate nici solurile cu exces de umiditate. Plantațiile viticole se înființează cu precădere pe terenuri în pantă. Pentru asta este nevoie de măsuri pentru evacuarea apei în exces provenite din precipitații, fixarea prin specii forestiere de protecție a terenurilor instabile, terasarea lor, amenajarea căilor de acces, asigurarea lemnului necesar mijloacelor de susținere.
Pentru plantare alegeți cel mai luminat loc din gradină, pentru că vița de vie are nevoie de foarte mult soare, fără pic de umbră. Mare atenție! Dacă pe terenul care urmează a fi plantat cu viță a fost amplasată o altă plantație viticolă, e bine ca, timp de 3–5 ani, acest teren să fie cultivat cu plante perene sau furaje anuale pentru refacerea structurii și fertilității acestuia. Măsura are și caracter fitosanitar, împiedicând transmiterea de boli și dăunători specifici de la o plantație la alta.
Fertilizantul se aplică pentru a completa rezervele nutritive din sol. Se folosește gunoi de grajd bine descompus, superfosfat și sare potasică.
*Adâncimea de plantare
Butașii de viță de vie se plantează la o adâncime de circa jumătate de metru, în gropi cu diametru mare. Vița de vie își întinde foarte mult rădăcinile în pământ, n-o plantați lângă casă sau garduri cu fundație.
Înainte de plantare vițele se controlează riguros, eliminându-se cele care au defecte de sudură la punctul de altoire, se desprind prin simpla apăsare cu degetul pe altoi, au rădăcinile uscate sau înnegrite, ochi neviabili.
După plantare, vița de vie trebuie udată la intervale de câteva zile. Nu se mai udă când temperatura scade sub zero grade noaptea. Imediat după plantare, vița are nevoie de o lucrare de afânare a solului. Pe parcursul perioadei de vegetație se realizează cel puțin 3 prașile pentru distrugerea buruienilor și spargerea crustei.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU