Nemțenii care iubesc cartea pot participa sâmbătă la o inedită acțiune de donare sau schimb de volume. Între orele 18 și 19, la Foișorul din Parcul Central, Asociația CREED și partenerii săi – Asociația Sens Civic și Clubul de Dans Sportiv “Milady” – îi așteaptă pe doritori la evenimentul „Înscrie o carte”.
Este vorba de un proiect ce-i va ajuta pe iubitorii de lectură să-și satisfacă setea de a citi și promovează schimbul de cărți între cititori, într-un mod cât mai eficient.
Pentru a putea participa, nemțenii trebuie să aibă una sau mai multe cărți la care sunt dispuși să renunțe.
La schimb, pot allege din cărțile donate de alții, într-un număr egal cu cel donat, minus o carte. Cei care donează doar o carte vor putea lua un volum la sschimb.
Regulile sunt simple și de bun simț: donația de cărți este permanentă! Cărțile donate nu vor fi returnate!; cărțile trebuie să fie în stare bună; se acceptă cărți într-o limbă de circulație internatională; nu se acceptă manuale școlare; se poate dona orice număr de cărți, dar nu se poate lua decât numărul de cărți aduse minus una; donația se va face pe bază de semnătura;
“Această activitate se dorește a fi un precedent pentru proiecte sociale și culturale în comunitatea nemțeană, cărţile rămase în urma donațiilor și schimburilor, urmând să fie donate unei instituţii preum o bibliotecă rurală sau un centru de copii”, au precizat reprezentanții Asociației CREED.
D. VINCA