Pizzerie in flacari

DSCN2055 *19 pompieri au intervenit cu patru autospeciale pentru stingerea incendiul

Fum din acoperişul unei pizzerii situată pe bulevardul Dimitrie Leonida ieri, la amiază. Un incendiu a izbucnit în jurul orei 13 la o patiserie de lângă staţia de salvare în Piatra Neamţ. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 12,50, în scurt timp două autospeciale şi o autoscară cu trei echipaje de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ ajungând la faţa locului pentru intervenţie. Militarii au folosit autospeciala cu scară pentru a putea ajunge la etajul doi şi la acoperiş, întrucât clădirea nu are prevăzut un acces spre pod, ceea ce le-a îngreunat misiunea. “Pompierii au fost nevoiţi, după cum vedeţi, să decoperteze acoperişul, construit din lemn şi tablă, pentru a putea acţiona întrucât nu este prevăzut accesul la pod, ceea ce a impus tăierea unei porţiuni din plafon, incendiul manifestându-se în pod”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Cele trei autospeciale cu apă şi spumă au fost suplinite la scurt timp cu încă o maşină de intervenţie, care a acţionat de partea cealaltă a acoperişului. Bucăţi de tablă au fost desprinse de pe acoperiş, astfel ca pompierii să poată interveni direct şi să stingă flăcările. Din fericire, apelul la 112 a fost făcut rapid şi cele patru echipaje au acţionat concentrat, aşa încât dezastrul a fost limitat. “Au ars circa 50 de metri pătraţi din acoperişul societăţii comerciale, cauza cea mai probabilă a incendiului fiind coşul de fum neprotejat faţă de elementele combustibile”, a mai precizat ofiţerul de presă al ISU Neamţ. De curând, fusese înlocuit un burlan şi nu a mai fost finalizată partea de protecţie la incendii. Producţia în fabrică a fost oprită pe perioada intervenţiei, care s-a încheiat după aproape două ore.

Cristina IORDACHE